În Suceava vor fi construite patru blocuri ANL cu 80 de apartamente

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, a anunţat că ANL va finanţa construirea a patru blocuri cu 80 de apartamente, în zona Metro. El a declarat că, pentru realizarea investiţiei, municipalitatea va pune la dispoziţie un teren în suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi. Lucian Harşovschi a adăugat că tot Primăria va suporta costurile pentru asigurarea utilităţilor şi a căilor de acces. El a precizat că, la Suceava, sînt închiriate 263 de locuinţe ANL. Alte 11 au fost vîndute. La primărie sînt depuse 100 de dosare pentru o locuinţă ANL.