MOPAN Suceava

Premierul României, Victor Ponta, a declarat ieri, la Suceava, că primul lucru la care s-a gândit atunci când a aflat ce i s-a întâmplat lui Adrian Năstase au fost cei doi copii ai acestuia. Ponta a spus că are dreptul, chiar dacă este premierul României, să fie om şi să aibă emoţii, atunci când vine vorba despre o persoană faţă de care „am categoric nişte sentimente” pe care nu le-a ascuns niciodată. „Respect şi voi respecta, cât voi fi prim ministru, toate obligaţiile care îmi revin. Din acest motiv nu o să mă auziţi niciodată făcând comentarii asupra deciziilor instanţelor. Dar în rest, nu se poate să nu am sentimente, să nu-mi exprim aceste sentimente, să nu am compasiune faţă de un om despre care ştiţi foarte bine că îl cunosc. Acesta este un drept al meu, ca om în această ţară şi în această lume”, a declarat Ponta. El a condamnat gestul unor persoane care se bucură de răul altora, considerând această atitudine ca fiind inumană. „Noaptea trecută, înainte de orice altceva m-am gândit la cei doi băieţi pe care îi cunosc foarte bine. Am şi eu doi copii. Eu la ei m-am gândit în primul rând. Noi suntem oameni politici. Ştim că avem o meserie mult mai periculoasă decât pare, şi până la urmă plătim pentru greşelile noastre. Dar să te bucuri de răul unor copii mi se pare atât de inuman”, a subliniat premierul României.

Întrebat cine sunt cei care se bucură, Victor Ponta a spus că nu e treaba lui ca prim ministru să facă inventarierea „coloneilor care se bucură de răul altora”. „Sunt colonei care obţin grade şi funcţii pe care nu le-au meritat niciodată, doar pentru că apără cu veşnicie şi curaj regimul politic care le-a dat grade. Poate înţelegeţi de ce în ultimii ani şantajul şi ameninţarea au reprezentat politici publice. Eu nu vreau să răspund în acelaşi fel şi nu vreau să folosesc aceleaşi arme”, a mai declarat Ponta. El a arătat că toate dosarele celor care au fost avansaţi în gradul de colonel vor fi verificate în perioada imediat următoare. „Începând cu colonelul Turcescu, cu colonelul Flutur, toţi aceşti oameni şi dosarele lor pe această temă vor fi verificate de către Ministerul Apărării. Şi dacă au obţinut respectivele grade în mod ilegal, prin impostură, trebuie să răspundă”, a mai declarat primul ministru al României.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava