MOPAN Suceava

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 118 persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, două persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Reamintim că, începând din această seară, în intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru următoarele motive:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  3. c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  5. e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

După ora 22.00, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sau personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la solicitarea autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere și actul de identitate, după caz.  Declarația pe propria răspundere poate fi completată și olograf.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava