Concert pascal
MOPAN Suceava

Încă 9 tineri din sistemul de protecție sînt sprijiniți cu burse pînă la absolvirea cursurilor universitare, în baza colaborării dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și Fundația Blue Heron. Șefa DGASPC, Nadia Crețuleac a informat că bursele sînt acordate de Fundația Blue Heron, înființată în Los Angeles și condusă de românca Ștefania Magidson, iar colaborarea dintre cele două părți a început în 2009. În fiecare an, din Suceava au fost selectați pînă la maxim 4 studenți, iar acum s-a ajuns la 9. Nadia Crețuleac a precizat că Fundația acordă burse și programe de mentorat studenților sau viitorilor studenți, din cadrul sistemului de protecție. Ea a declarat: „Colaborarea dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și Fundația Blue Heron, a reprezentant un sprijin deosebit de important acordat pe parcursul anilor de studenție, tinerilor din cadrul sistemului de protecție dar și tinerilor din comunitate, care provin din familii cu o situație materială precară și cu potențial academic ridicat”. Șefa instituției județene a adăugat: „Chiar dacă în acest an, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, întîlnirea anuală cu reprezentanții Blue Heron nu a mai avut loc, mulți dintre tinerii noștri au accesat platforma pentru înscriere și numărul celor care au fost selectați, în urma interviului online, a crescut”. Bursierii trebuie să frecventeze cursurile universitare, să depună efortul necesar acumulării cunoștințelor, să susțină cu succes sesiunile semestriale, să transmită jurnalele lunare mentorului și să efectueze lunar 5 ore de activitate voluntară la un centru de plasament. Începînd cu al doilea an de bursă, studentul va efectua orele de muncă voluntară înr-o instituție a cărui profil se aseamănă cu cel de studiu.

Încă 9 tineri din sistemul de protecție sprijiniți cu burse în baza colaborării dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Fundația Blue Heron, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava