Încă două medalii de aur pentru sportivul Andrei Dorin Rusu de la CSM Dorna Vatra Dornei

După ce în prima zi a Campionatelor naţionale de atletism indoor de seniori şi tineret a obţinut două medalii de aur în proba de 1.500 de metri, Andrei Dorin Rusu, de la CSM Dorna Vatra Dornei, a „recidivat” în proba de 3.000 m.
Sportivul pregătit de Cristian Prâsneac a câştigat cursa şi la tineret şi la seniori cu timpul de 8 minute, 14 secunde şi 52 de sutimi, un nou record personal.
De menţionat faptul că tânărul atlet de la CSM Dorna Vatra Dornei este încă junior.