MOPAN Suceava

Sportivi din 37 de țări de pe toate continentele au performat sâmbătă, 4 noiembrie 2017, la ediția 2017 a Campionatului Mondial de Juniori II la secțiunea dansurilor Latino-Americane, competiție găzduită de Sala Polivalentă din București, în organizarea cluburilor Alessia Dance din București și Dance Energy din Iași, cu sprijinul Primăriei Capitalei și Ministerului Tineretului și Sportului, sub egida Federatiei Romane de Dans Sportiv și a World Dance Sport Federation.

Vasile Gliga, președintele Federației Române de Dans Sportiv (FRDS) și vicepreședinte al World Dance Sport Federation (WDSF) a oficiat deschiderea evenimentului de nivel mondial ,subliniind: „Sunt mândru și bucuros că în aceste zile România se află din nou în atenția lumii întregi prin intermediul Campionatului Mondial de Juniori II Latino. Este pentru prima dată in istoria FRDS când găzduim această competiție, care nu face altceva decât să confirme valoarea dansului sportiv românesc și traiectoria ascendentă continuă a sportivilor noștri. Suntem în top, iar această realitate îndreapta toți ochii spre noi, și, iată, România gazduiește din ce în ce mai des competiții de rang european și mondial. Felicitări organizatorilor pentru că au reușit să intre în istoria FRDS în calitate de primii organizatori ai acestei competiții în România, dar și pentru faptul că au reușit să mențină tradiția organizării concursului internațional DANCEFEST 2017 care deschide și
mai mult porțile dansului sportiv către toți cei care vor să ni se alature.”

În același timp a fost transmis și mesajul lui Lukas Hinder, președintele World Dance Sport Federation dar și al lui Shawn Tay, prim-vicepreședintele WDSF, care au salutat și apreciat organizarea
acestei competiții în România și și-au exprimat admirația față de evoluția dansului sportiv din țara noastră.

România a fost reprezentată în acest concurs de perechile Eric Nițu-Antonia Iosub și Andrei Petcu-Bianca Buzuleac, care au ținut piept sportivilor din țări cu tradiție, cum ar fi Rusia, Germania si Italia. Astfel, perechile noastre au reușit să se califice în finală unde au reușit poziționări excelente, Eric și Antonia devenind vicecampioni mondiali iar Andrei și Bianca încheind competiția pe locul V.

Finala Campionatului Mondial Junior 2 Latin

1.German Pugachev – Ariadna Tishova/RUS

2.Nitu Eric Marius – Iosub Antonia Ioana/ROU

3.Yaroslav Kiselev – Sofia Philipchuk/RUS

4.Axel Sampino – Anna Zgonnikova/FRA

5.Andrei Petcu – Bianca Buzuleac/ROU

6.Robert Veide – Amanda Rebeca Padar/EST

La „mondialul de juniori II” derulat la Sala Polivalentă au fost prezenți și consilierii ministrului Tineretului și Sportului care au transmis cuvântul acestuia: „Sportul, în general, este cel care ne
unește și ne face mai buni, mai sănătoși, mai frumoși. Am încurajat și încurajez organizarea competițiilor internaționale și naționale, competiții care arată că România are dotările necesare solicitate de standardele internaționale și are capacitățile de organizare. De curând am organizat Campionatele Europene de Gimnastică, cele de Baschet, «mondialele» de Kaiac-Canoe, competiții desfășurate exemplar. Sunt mândru că federația mondială în domeniu, WDFS, a acordat României dreptul de a organiza o astfel de competiție de elită. Asta demonstrează că în țara noastră dansul sportiv are din ce în ce mai mulți sportivi legitimați și că România îndeplinește condițiile tehnice pentru buna organizare a unui eveniment de înaltă ținută.” Marius Dunca, ministrul Tineretului si Sportului.

Tot sâmbătă, 4 noiembrie, la Gyor în Ungaria s-a desfășurat Campionatul Mondial de Seniori I Zece Dansuri, acolo unde România a fost reprezentată de perechea Sorin Simon-Florentina Constantinescu, sportivii noștri reușind să cucerească medaliile de argint și să se încununeze cu titlul de vicecampioni mondiali.

Senior I Ten Dance WDSF World Championship in Györ – Hungary on 04 November 2017

1.Ruben Viciana Lopez – Eva Moya/ESP

2.Simon Sorin Dumitru – Constantinescu Florentina/ROU

3.Salvatore Calio’ – Agata Maiorana/ITA

4.Szantho Peter – Juhasz-Szantho Szilvia/HUN

5.Zbynek Deyl – Martina Deylova/CZE

6.Linar Siraziev – Tatiana Borisovskaya/RU

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava