MOPAN Suceava

Programul „Hai la Olimpiadă!”, inițiat de Fundația eMAG și sprijinit de BCR, a dat start înscrierilor pentru testările din acest an școlar. Astfel, în perioada 11-24 septembrie, elevii suceveni care doresc să se pregătească pentru performanță la Informatică se pot înscrie online pe http://hailaolimpiada.ro/inscriere/ la selecția pentru testări. Locația și calendarul acestora vor fi actualizate în permanență pe pagina oficială a programului, la secțiunea „Noutăți” – http://hailaolimpiada.ro/noutati/.

Hai la Olimpiadă se extinde și le oferă elevilor 30 de centre gratuite de pregătire

„Hai la Olimpiadă!” continuă și în acest an programul de extindere atât în orașele în care există centre, cât și în alte orașe din România. Astfel, toamna aceasta se vor deschide centre de pregătire în patru orașe noi din România: Drobeta Turnu Severin, Hunedoara, Vaslui și Târgoviște, dar și  în Brașov, Constanța și Târgu Mureș, unde programul a fost deja lansat în anii trecuți.

Dacă în anul școlar 2016-2017 am avut 22 de centre de pregătire Hai la Olimpiadă!, ne bucurăm să anunțăm că în anul școlar care începe vom deschide alte 8 centre. Pe de-o parte, continuitatea este esențială pentru bunul mers al programului, iar pe de altă parte, rezultatele bune obținute până acum ne motivează să atragem alături de noi și alți profesori excepționali, să lucreze cu acești copii care pot mai mult. Dincolo de pregătirea propriu-zisă, vedem în acești copii viitorii specialiști din domeniile cheie ale dezvoltării economice și sociale și considerăm că această investiție în educație va aduce, pe termen lung, beneficii întregii comunități, a declarat Tudor Vlad, Președintele Fundației eMAG.

Reîncepem cu încredere pregătirea în centrele Hai la Olimpiada! și suntem și în acest an alături de tinerii pasionați de știinte exacte care își doresc să se autodepășească și să-și îndeplinească visurile. Susținerea copiilor şi tinerilor care vor să facă performanță reprezintă una dintre direcțiile strategice de implicare în comunitate ale BCR. Credem foarte mult în potențialul extraordinar al acestor tineri de a face performanță și de a contribui la dezvoltarea unei societăți competitive, unde munca și pasiunea sunt valorizate și răsplătite. Le dorim mult succes în pregătire și ne bucuram să privim alături de ei cu încredere spre viitor, a adăugat Nicoleta Deliu, Șef Departament Comunicare Corporativă și Afaceri Comunitare, BCR.

În acest an școlar, sub umbrela „Hai la Olimpiadă!” vor funcționa 30 de centre de pregătire:

București – centre de pregătire la Matematică, Fizică și Informatică

Baia Mare – centru de pregătire la Matematică

Brașov – centre de pregătire la Matematică, Fizică și Informatică

Buzău – centre de pregătire la Matematică și Fizică

Cluj-Napoca – centre de pregătire la Matematică și Informatică

Constanța – centre de pregătire la Matematică, Fizică și Informatică

Iași – centre de pregătire la Matematică și Informatică

Oradea – centru de pregătire  la Fizică

Piatra Neamț – centru de pregătire la Matematică, Fizică și Informatică

Suceava –  centru de pregătire la Informatică

Târgu Mureș – centru de pregătire la Matematică și Informatică

Timișoara –  centre de pregătire la Matematică, Fizică și Informatică

Drobeta Turnu Severin – centru de pregătire la Informatică

Hunedoara – centru de pregătire la Matematică

Vaslui –  centru de pregătire la Informatică

Târgoviște – centru de pregătire la Matematică

Despre program

„Hai la Olimpiadă!” este un program inițiat de Fundația eMAG în 2012, în cadrul căruia sunt susținuți elevii și profesorii care îi pregătesc să facă performanță la Matematică, Informatică și Fizică. Din 2014, BCR a devenit partener al programului, sprijinind centrele de performanță și cele mai importante concursuri pentru elevi.

În anul școlar 2016-2017, 3.286 de elevi s-au pregătit săptămânal în centrele de performanță din București, Baia Mare, Brașov, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara, sub îndrumarea a 290 de profesori dedicați.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava