Concert pascal
MOPAN Suceava

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) încurajează toți studenții să își cunoască drepturile și să militeze pentru ca aceastea să le fie respectate.

Documentul în care se regăsesc majoritatea drepturilor pe care le au studenții în mediul universitar este Codul drepturilor și obligațiilor studentului (Statutul Studentului), act normativ adoptat prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3666 din 30 martie 2012, la inițiativa și în urma demersurilor ANOSR. De asemenea, drepturi ale studenților mai sunt stabilite și prin Legea Educației Naționale nr. 1/2011.

La nivel universitar, drepturilor studenților sunt menționate în Carta Universitară, Codul universitar al drepturilor și obligațiilor studentului, contracul de studii încheiat între student și universitate sau alte regulamente și metodologii interne (Regulamentul privind activitatea profesională a studenților, Metodologia de acordare a burselor, Metodologia de acordare a locurilor de cazare șamd).

Având în vedere că în această perioadă studenții sunt în sesiune, vă prezentăm câteva drepturi foarte importante pentru această perioadă a anului universitar, valabile pentru toți studenții, de la toate universitățile din România:

! În primul rând, ai dreptul la suport de curs gratuit (de minimum 5 pagini), în format fizic sau electronic și acces la toate materialele didactice disponibile în mod gratuit, în bibliotecile universitare sau pe site-ul facultăţii. Dacă nu l-ai primit până acum, cere-l cadrelor didactice!

! Ai dreptul la o evaluare obiectivă și nediscriminatorie a competențelor dobândite după parcurgerea unui curs, cu respectarea programei și dreptul de a cunoaște baremul după care ai fost evaluat.

! De asemenea, dacă suferi de o dizabilitate temporară sau permanentă, certificată medical, care face imposibilă prezentarea cunoștințelor învățate în maniera prestabilită de către cadrul didactic titular de curs, ai dreptul la examinarea printr-o metodă alternativă, astfel încât metoda alternativă indicată să nu limiteze atingerea standardelor examinării.

! După ce afli rezultatele examinărilor, nu uita că, dacă te consideri nedreptățit, ai dreptul de a contesta notele obținute la examenele scrise, conform regulamentelor interne ale universității. Soluționarea contestației va fi făcută de către o comisie din care nu fac parte cadrele didactice care au evaluat inițial lucrarea ta și poate avea loc în prezența ta, în cazul în care soliciți acest lucru.

! Mai mult decât atât, știai că ai dreptul de a fi informat, în primele două săptămâni de la începerea semestrului, cu privire la fișa disciplinei, structura și obiectivele cursului, competențele generate de acesta, precum și cu privire la modalitățile de evaluare și examinare? Orice modificare ulterioară a modalităților de evaluare și examinare, poate fi făcută doar cu acordul tău! Astfel, în această sesiune trebuie să fii evaluat așa cum ai fost anunțat la începutul semestrului, sau să îți dai acordul pentru orice altă formă de evaluare propusă ulterior.

! În cazul în care ai desfășurat activități de cercetare-dezvoltare, creație artistică și inovare, ai drepturi de autor și de proprietate intelectuală asupra articolelor/referatelor/lucrărilor/creațiilor tale, conform legislației în vigoare, a Cartei Universitare și a eventualelor contracte între părți. Astfel, dacă pentru examenele din această sesiune a trebuit să pregătești un articol, un referat, un proiect, o lucrare sau o creație artistică, drepturile de autor și de proprietate intelectuală asupra acestora rămân ale tale, nu sunt ale cadrelor didactice sau ale universității.

! Bineînțeles, ai dreptul de acces la regulamente, hotărâri, decizii, procese-verbale și alte documente ale instituției la care studiezi! Astfel, nimeni nu poate să îți ascunda regulamentele în funcție de care se face evaluarea ta în această sesiune.

! E important de reținut și faptul că ai dreptul de a sesiza abuzuri și nereguli și de a cere verificarea și evaluarea acestor sesizări de către organisme specializate prevăzute de legislația în vigoare, precum și dreptul la protecția celor care sesizează (conform Legii nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii). Așadar, dacă ești victima sau martorul unui abuz sau neregulă, reacționează! Depune o plângere, formulează o petiție, nu sta indiferent și nu lăsa să-ți fie drepturile călcate în picioare!

! În final, nu uita că ai și dreptul de a-ți fi înregistrate toate cererile scrise și semnate sau transmise la adresele oficiale de e-mail ale universității, precum și dreptul de a primi răspuns scris, respectiv prin mijloace electronice la aceste cereri.

Mai multe despre drepturile tale poți afla din acest document, unde poate fi consultat Codul drepturilor și obligațiilor studentului.

Nu uita, #drepturilenoastre sunt #hashtagsuperviral!

Începem sesiunea cu dreptul!, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava