Privind retrospectiv, găsim urme ale unei vieţi urbane la Suceava care, în secolul XIX, nu ţinea cont de apartenenţe sau interes de grup. Şi, ca exemplificare, voi folosi procesele-verbale întocmite începând cu 23 iulie 1895, încheiate cu ocazia şedinţelor ţinute de concitadinii noştri de atunci pentru sprijinirea cercetărilor şi protejării Cetăţii de Scaun a Sucevei, considerată unul dintre cele mai importante monumente medievale din Suceava.

Dintru început fac precizarea că simpla înşiruire de date pare plicticoasă însă acestea sunt esenţiale pentru a ne face să înţelegem interesul, pe fondul lipsei de resurse, pentru readucerea la lumină a „vechiului castel voievodal”. Interesante şi, de ce nu pitoreşti, sunt unele însemnări pe care astăzi le-am considera neînsemnate dar care vorbesc, de la disciplina tipic germană, la entuziasmul şi, mai ales, modul de rezolvare a unor probleme de la sfârşitul secolului XIX.

Aşadar, la 23 iulie 1895, la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava s-au întâlnit “Dl. Conservator şi Profesor Karl A. Romstorfer din Cernăuţi, Dl. Primar Frantz cavaler de Desloges, Dl. Comisar Constantin Tarangul, Dl. Profesor Simion Florea Marian, Dl. Ieromonah Pancraţiu Sidorovici, Dl. Ilie Pantazi, Dl. Profesor şi Animpadist Daşchievici, cu toţii din Suceava” care au mai invitat şi pe “Prea cuvioşia Sa Dl. arhimandrit Emanuil Ciuntuleac, Dl. Prefect Basil, cavaler de Braunthal, Dl. profesor Constantin Procopovici, dl. profesor şi corespondent Wilhelm Schmidt şi conducătorul şcolii primare Dl. Andrei Paşcău” pentru a discuta începerea lucrărilor la Cetatea de Scaun a Sucevei. Şedinţa a fost deschisă la orele 5 după masă. „Dl. Profesor şi conservator Romstorfer îi salută pe cei prezenţi şi le comunică că a fost însărcinat de către Înaltul Minister pentru Cultură şi Învăţământ ca să întreprindă cercetări la Cetatea voievodală din Suceava, în care scop i-a fost pusă la dispoziţie suma de 300 de florini. El promite că va intra în tratative şi cu Dieta Bucovinei şi speră că şi din partea aceasta îi va fi aprobată o sumă corespunzătoare, din care să poată fi acoperite cheltuielile pentru a păstra ruinele în starea de acum, iar mai târziu să fie continuate cercetările. Dintre hotărârile luate amintim: groparul cimitirului creştin din Suceava, Georg Sorger, să fie angajat contra unei plăţi corespunzătoare la supravegherea lucrărilor, Frantz, cavaler de Desloges să procure, conform cu promisiunea făcută, două târnăcoape, iar supravegherea săpăturilor să fie făcută: luni de Constantin Tarangul, marţi de Pancraţiu Sidorovici, miercuri de Simion Florea Marian, joi de Animpadist Daşchievici, vineri de Ilie Pantazi şi sâmbătă de Frantz, cavaler de Desloges.

Acest tablou este fără îndoială destul de convingător dacă ne gândim la implicarea diverşilor factori de conducere suceveni care, pentru un scop nobil, încercau împreună să scoată din moloz citadela suceveană. Cât priveşte „suma corespunzătoare”, fără comentarii.

Procesul-verbal din 23 iulie mai prevedea:

“3.Molozul să fie depozitat înlăuntrul zidurilor, lângă zid, imediat lângă ziduri, înafara zidurilor, fără însă să acopere zidurile.

5. Dl. ieromonah Pancraţiu Sidorovici şi Dl. Ilie Pantazi promit să procure un coş pentru obiectele găsite; de asemeni să preia de două ori pe zi aceste obiecte.

6. Zidurile să fie dezgolite pe o adâncime de cinsprezece centimetri.

7. Toate obiectele găsite vor fi adunate: cioburi, oase, gloanţe, săgeţi, resturi metalice, monete, pietre profilate şi altele asemănătoare.

8. Lucrătorii să fie făcuţi atenţi în ceea ce priveşte prăbuşirile, în general să fie păstrată cea mai mare atenţie.

9. Să fie întocmit un inventar al obiectelor găsite şi să fie ţinut un jurnal. Acestea ca şi rapoartele să fie întocmite în limba germană şi română.

10. Comitetul să se întrunească în perioada săpăturilor în fiecare duminică la ora 6 după masă, în mănăstirea gr. or. din Suceava (azi Mănăstirea Sf. Ioan).”

Procesul-verbal din 28 iunie preciza:

“1. Dl. Director adjunct Băncescu este primit în comitet.

3. Dl. Pancraţiu Sidorovici propune ca să se construiască o baracă pentru păstrarea uneltelor lucrătorilor, şi pentru paza acestora să fie angajat un paznic. Comitetul este de părere că îndeplinirea acestei propuneri ar fi de dorit însă din motive financiare, trebuie încă amânate.

4. Paznicul Georg Sorger să întrebuinţeze opt lucrători în toată perioada de lucru pentru dezgroparea fundaţiilor. Însă patru lucrători să sape cel mult într-un interval de trei zile din această perioadă în acele locuri unde se presupune că s-ar găsi intrarea în pivniţă (halele de jos).

5. Dl. ieromonah Pancraţiu Sidorovici îşi exprimă dorinţa ca preasfinţia-sa Dl. arhimandrit Emanuiel Ciuntuleac să pună la dispoziţie o încăpere mai luminoasă pentru păstrarea obiectelor găsite iar Dl. Ilie Pantazi promite că se va îngriji ca să se confecţioneze un stelaj pentru aşezarea obiectelor găsite.”

Ceea ce uimeşte la prima vedere este simplitatea cu care sucevenii abordau începerea cercetărilor însă, în aceeaşi măsură, rigurozitatea organizării şi contribuţiile personale absolut necesare. Demne de luat în seamă sunt inventarul obiectelor şi jurnalul, ţinute în cele două limbi. Un fapt important îl constituie şi solicitarea pentru spaţiul de depozitare a pieselor descoperite – moment de la care se va contura ideea de muzeu la Suceava.

Într-un proces verbal întocmit la 4 august 1895, se menţionează:

“1. Georg Sorger, prezent la şedinţă, este însărcinat de către Dl. Conservator şi Profesor K.A. Romstorfer ca începând de la 5 august anul curent, să angajeze un paznic permanent, deocamdată pentru o perioadă de două săptămâni. Mai departe se stabileşte că în afară de Sorger, de paznic şi de lucrătorii angajaţi, alte persoane nu sunt îndreptăţite să întreprindă săpături la cetatea voievodală şi să-şi însuşească obiectele găsite.”

“2. Retribuţia pentru supraveghetori şi puşcăriaşii ce vor fi întrebuinţaţi ca lucrători s-a îmbunătăţit şi anume supraveghetorii vor primi 20 creiţari pe zi iar lucrătorii 12 creiţari.

3. Se aminteşte din nou că toate obiectele găsite vor fi predate de două ori pe zi, fie domnului ieromonah Pancraţiu Sidorovici, fie domnului Ilie Pantazi.

4. Se hotărăşte că supraveghetorul de serviciu să primească în fiecare duminică un onorar după numărul şi valoarea obiectelor găsite. Arestaţii însă să primească chiar în ziua unei descoperiri importante un premiu din partea lui Sorger.

5. Dl. conservator şi profesor K.A. Romstorfer promite că îi va solicita d-lui inginer Fuchs ca în mod prietenesc să-i împrumute unele scule necesare pentru săpături.

6. Dl. conservator şi profesor K.A. Romstorfer promite că va interveni la dl. primar Franz, cavaler des Loges, ca în mod prietenesc să-i acorde o distincţie paznicului permanent ce urmează a se angaja.

7. Dl. conservator şi profesor K.A. Romstorfer fixează, pe planul întocmit de el, tot ce s-a realizat până acum în fiecare zi şi îi dă lui Sorger instrucţiuni pentru viitoarele săpături.”

Constatăm fără prea multă greutate un interes crescând vis-à-vis de scoaterea la lumină a zidurilor Cetăţii de Scaun. Demne de reţinut sunt câteva aspecte: folosirea puşcăriaşilor, contra unei plăţi,  pentru treburi de utilitate publică şi interesul comitetului pentru a recompensa anumite aspecte importante pentru cercetare. De asemenea, chiar dacă pentru această lucrare erau alocate anumite fonduri, membrii comitetului apelau şi la diverse soluţii – “în mod prietenesc” – pentru dotări şi/sau recompensări, fapt care, în mod logic, ducea la mărirea numărului de zile plătite pentru cercetare.

(Va urma)