MOPAN Suceava

Echipa de rugby CSM Bucovina Suceava se află,într-o incertitudine totală înainte de partea a doua a campionatului Diviziei Naționale de Seniori (DNS), din motive financiare. Jucătorii nu au primit niciun ban pentru cele opt partide disputate în tur și nu s-au pregătit deloc în această vară.  Deși nu este vorba de sume mari, ci doar de indemnizații de efort, mare parte din jucători nu mai vor să se antreneze pentru retur în condițiile în care nu li s-a dat nimic din ce li s-a promis.

Noul antrenor, cu acte în regulă, Marcel Crețuleac, este circumspect înainte de reînceperea sezonului oficial. După cum se știe, rugbiul de eșalon second este unul semiprofesionist, majoritatea sportivilor trăind din alte surse, ei făcând realmente sacrificii pentru jocul cu balonul oval pe care-l iubesc. „Ministerul nu a deschis conturi pentru rectificarea bugetară și nu putem cheltui acești bani, deși îi avem în cont. Problema e la toate secțiile, am sportivi care au fost la olimpiadă, dar nu am putut să le oferim nici lor măcar indemnizațiile de efort. Am promisiuni că în câteva zile se va da drumul la rectificare și apoi am putea să facem o deschidere de finanțare. Sper ca până la sfârșitul săptămânii viitoare să rezolvăm problema și să putem vira bani la sportivi”, ne-a declarat Vasilică Băițan.

Rămâne de văzut dacă rugbyul sucevean va trece și peste acest an dificil, iar echipa va putea termina campionatul, unul destul de lung, cu opt meciuri de disputat.

Nici rezultatele echipei nu au fost strălucite în tur, CSM Bucovina Suceava având două victorii și șase înfrângeri, însă cu astfel de probleme financiare și cu jucătorii motivați doar cu vorbe nu se pot cere prea multe. Rămâne de văzut dacă o echipă de mare tradiție în Suceava se va scufunda în uitare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava