Cronicile medievale ne spun că această zi de duminică a fost foarte însorită, în ciuda anotimpului, fapt simbolic pentru marele eveniment care avea loc, încoronarea lui Henric al II-lea al Angliei, cel care moștenise tronul după moartea regelui Ștefan, survenită în cursul lunii octombrie.

Locul era Westminster Abbey din Londra, unde o mulțime de oameni așteptau cu nerăbdare, iar cei câțiva care își căutau adăpostul în catedrală au fost încuiați într-o capelă alăturată pe întreaga durată a ceremoniei. Primii care au intrat în biserică au fost cei mai importanți nobili ai regatului, pășind solemn și purtând coroana și inelul lui Eduard Confesorul, recuperată în mod miraculos din Țara Sfântă, la un secol după ce fusese pierdută. Urmau, mai apoi, clericii – episcopi, abați și stareți, în veșmintele de sărbătoare, după ei venind personajele mai puțin importante, inclusiv simpli cavaleri și negustori bogați.

Catedrala era plină de oameni de seamă. După ce și-au ocupat toți locurile, prin ușa din față au intrat Henric Plantagenet și cea care îi era soție de 18 luni, mândra Eleonora de Aquitania.

În vârstă de numai 21 de ani, regele era solid, avea un cap leonin cu părul roșcat și cârlionțat tuns scurt, chipul plin de pistrui și ochii albaștri. Era îmbrăcat într-un pieptar și o manta scurtă angevină, care avea să-i aducă și porecla de Henric Manta-Scurtă. Eleonora era îmbrăcată în alb și auriu, avea capul descoperit, cu părul negru căzându-i în patru cosițe. Doi paji îi purtau trena lungă. Cu toate că era cu 11 ani mai în vârstă decât soțul ei, își păstra frumusețea pentru care era celebră.

Henric avea să domnească în Anglia timp de aproape 35 de ani, având cinci fii și trei fiice, inclusiv doi fii care aveau să ajungă regi ai Angliei, Richard Inimă-de-Leu și complotistul Ioan.

Domnia lui Henric al II-lea este una dintre cele mai însemnate din istoria Angliei. El a înfăptuit două reforme de o deosebită importanță, cea militară și cea juridică, prin care puterea centrală s-a întărit.

Prima reformă menționată a constat în faptul că slujba militară datorată regelui, în principiu de toți oamenii liberi, dar în special de vasalii săi, putea fi înlocuită printr-o răscumpărare bănească, „banii de scut”. Cu sumele obținute astfel, regele putea să recruteze ostași mercenari, care urmau să se afle permanent la dispoziția sa.

Reforma judiciară a extins competența justiției regale asupra celei senioriale. Astfel, oricare om liber putea să ceară, în schimbul unei taxe, ca procesul său să fie judecat de un tribunal regal. Reforma judiciară înfăptuită pe timpul domniei sale a constat și în definitivarea uniformizării legislației și a procedurii juridice în întreaga Anglie, lucru realizat prin elaborarea „dreptului comun” (Common Law).

Reforma judiciară a dus și la reducerea puterii ecleziastice și papale în favoarea celei regale. Statutele de la Clarendon, document elaborat în anul 1164, demonstrează dorința lui Henric de a supune Biserica și clerul justiției regale. Clerul nu mai avea voie să apeleze la instanța juridică de la Roma. Regele a ajuns, în felul acesta, la un conflict deosebit de puternic cu Biserica engleză, care era condusă de arhiepiscopul de Canteburry, Thomas Becket. Acesta din urmă a fost asasinat în anul 1170. În cele din urmă, regele a fost nevoit să cedeze în fața Papalității. În anul 1172, el a anulat Statutele de la Clarendon și s-a împăcat cu Biserica.

Relația sa cu Eleonora urma să fie furtunoasă, ca să nu spunem mai mult. Profund rănită de șirul de amante pe care le-ar fi avut el, a existat un mit potrivit căruia ar fi otrăvit-o pe favorita lui, frumoasa Rosamund Clifford. (Fără îndoială că a urât-o pe iubita soțului ei, însă Rosamund a murit, de fapt, într-o mănăstire.) De asemenea, a pactizat în mod total necugetat cu fiii ei în conflictele acestora cu tatăl lor. După ce a încurajat o revoltă eșuată în anul 1173, a încercat să fugă în Franța deghizată în călugăriță, dar, după ce a fost prinsă, Henric a ținut-o ostatică, onorabil și confortabil, la Woodstock.

Henric a murit în anul 1198, iar Eleonora a mai trăit încă 15 ani, dar dinastia Plantageneților pe care au fondat-o a păstrat tronul Angliei timp de 330 de ani, opt luni și trei zile, până când Richard al III-lea a căzut mort pe câmpul de luptă, la Bosworth.

Tot la 19 decembrie:

1562: Hughenoții și catolicii poartă prima bătălie în războaiele religioase din Franța, bătălia de la Dreux.

1732: Benjamin Franklin publică primul număr din Almanahul sărmanului Richard.

1783: William Pitt devine cel mai tânăr prim-ministru britanic, la vârsta de 24 de ani.

1848: Moare romanciera engleză Emily Brontë.

1851: Moare pictorul peisagist englez Joseph Turner.

Geo Alupoae, critic de teatru