MOPAN Suceava

În această zi a anului 1847, la Milan, Ohio, s-a născut un om care avea să înregistreze 1.093 de patente americane, ultimul, la vârsta de 83 de ani. Este vorba despre Thomas Alva Edison, cel mai mare geniu practic pe care l-a dat vreodată America, omul care susținea că „nu și-a pierdut niciodată timpul inventând lucruri pe care oamenii să nu vrea să le cumpere”.

Aproape surd încă din copilărie, Edison a devenit un muncitor harnic, care obișnuia să afirme că „geniul e unu la sută inspirație și nouăzeci și nouă la sută transpirație. Prin urmare, un geniu este adesea doar o persoană talentată care și-a făcut toate temele pentru acasă”.

Prima invenție a lui Edison a fost o mașină electrică de numărare a voturilor, care a fost imediat respinsă de Corpul legislativ din Massachusetts, probabil pentru că restrângea libertatea politicienilor de a măslui scrutinul.

Printre invențiile ulterioare s-au numărat primul șapirograf comercial viabil, dictafonul și acumulatorul electric, precum și primul sistem funcțional de generare și distribuire a electricității.

Celebritatea lui Edison se datorează în cea mai mare măsură unui număr de trei invenții care au schimbat cu totul lumea în care trăia. El a inventat fonograful în 1877, becul electric cu incandescență în 1879 și, la începutul secolului următor, „kinetoscopul”, care a fost folosit pentru primul film mut – cu toate că filmul nu era proiectat pe un ecran, iar spectatorul trebuia să-l urmărească printr-un vizor. Edison susținea că „misiunea mea principală este să dau valoare comercială ideilor strălucite – dar greșit orientate – ale altora”. Becul electric inventat de el constituie un exemplu perfect în acest sens.

Încă din 1801, savantul britanic Sir Humphry Davy folosise pentru prima oară electricitatea ca să încălzească până la incandescență fâșii de platină. Edison a reușit să pună la punct un bec electric pentru uz general după 78 de ani.

Edison a murit la ora 21, pe 18 octombrie 1931, la aniversarea inventării becului electric.

Tot la 11 februarie:

1732: Se naște primul președinte al Americii, George Washington (când calendarul gregorian a fost introdus în Marea Britanie și în coloniile sale, în 1752, 11 februarie a devenit 22 februarie).

1866: A.I. Cuza este obligat să abdice.

1879: Moare caricaturistul francez Honoré Daumier.

 

Geo Alupoae, critic de teatru

Îndelungata viață a celui mai mare inventator american, Thomas Edison, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava