Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PDL Ioan Bălan, preşedintele organizaţiei municipale Suceava a partidului, consideră că primarul Sucevei, Ion Lungu, fost democrat liberal în prezent independent, are obligaţia „măcar morală” să explice sucevenilor ce va face de acum înainte cu proiectele asumate împreună cu echipa PDL în alegerile locale din 2012. Bălan este de părere că oamenii ar trebui să ştie dacă proiectele vor fi susţinute de noua majoritate de stânga formată în Consiliul Local sau dacă vor fi abandonate. „În 2012 primarul Ion Lungu susţinut de echipa PDL a candidat pe nişte proiecte asumate politic de PDL. Ce se întâmplă cu ele? Rămân în continuare ca şi lucruri de rezolvat? Le va susţine cei din echipa roşie (nr. PSD) în condiţiile în care noi am fost în contradicţie cu ei în 2012 când de dimineaţă până seara ne desfiinţau aceste proiecte ca nefiind bune pentru Suceava? Atunci ce va face primarul Ion Lungu? Va abandona aceste proiecte? Vor veni cei de stânga şi vor susţine proiectele emanate de construcţia PDL- Ion Lungu? Sunt lucruri pe care cetăţeanul ar trebui să le cunoască”, a spus deputatul Bălan, care a adăugat că în acest mandat consilierii PDL nu au votat niciodată împotriva vreunui proiect al primarului Ion Lungu generat de promisiunile electorale din 2012.
Bălan consideră că primarul Lungu a schimbat majoritatea în CL „de multe ori prin şantaj şi ameninţări”

Liderul democrat liberalilor din municipiul Suceava consideră că Ion Lungu ar trebui să explice şi de ce a preferat să dărâme în Consiliul Local o majoritate de dreapta creată natural la vot şi să construiască altă majoritate de stânga „de multe ori prin şantaj şi ameninţări”. „Primarul Ion Lungu trebuie să mai explice de ce a preferat să dărâme o majoritate de dreapta construită natural, o majoritate absolută pe care s-a bazat la vot şi a preferat prin şantaj de multe ori prin ameninţări prin oferirea de tot felul de funcţii şi să o ducă pe stânga. Domnul primar Ion Lungu s-a simţit atras de zona roşie şi a procedat în consecinţă. Nu mai amintesc de originile domnului primar Ion Lungu pentru că el când se tăia la deget nu ştia dacă-i curge stiloul sau e sânge că era albastru atât era el de profund de dreapta”, a declarat Bălan. El a ironizat independenţa politică a primarului Ion Lungu
arătând că „este o glumiţă pe care nici cei de la grădiniţă nu o iau în calcul”. „O glumiţă marca Ion Lungu. Probabil a mai avut şi el un pic de demnitate şi nu a putut să treacă direct pe roşu. De la galben la portocaliu a fost cum a fost dar de la portocaliu la roşu văd că e mai grea trecerea şi trebuie şi o zonă oarecum neutră în accepţiunea domniei sale”, a mai spus Ioan Bălan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava