Concert pascal
MOPAN Suceava

Sectoarele de drumuri județene situate în intravilanul localităților urbane vor trece în administrarea consiliilor județene iar sectoarele de drumuri naționale situate în intravilanul municipiilor vor trece în administrarea Ministerului Transporturilor, direct sau prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. Așa prevede inițiativa legislativă a senatorului PNL de Suceava, Daniel Constantin Cadariu. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor propus de parlamentarul liberal vine în sprijinul Consiliilor locale și județene care nu dispun de venituri proprii suficiente, având, de regulă, un patrimoniu restrâns, urmând ca sumele destinate finanțării drumurilor județene și naționale să fie alocate prin Legea bugetului de stat. ”Cele mai multe sectoare de drumuri naționale și județene aflate în administrarea consiliilor locale sunt într-o stare deplorabilă, cauza principală fiind lipsa fondurilor, majoritatea primăriilor reușind cu greu să asigure finanțare pentru funcționare și pentru rezolvarea unor probleme urgente. Din acest motiv, pe majoritatea drumurilor naționale și județene există discontinuități ale stării acestora între sectoarele din intravilanul municipiilor și orașelor și restul porțiunilor din  aceste drumuri. Aspectul privind lipsa fondurilor la nivelul fiecărei dintre aceste localități este în prezent și mai important având în vedere că odată cu aplicarea legii salarizării unice, adoptată în acest an, sumele alocate de către primarii pentru investiții vor fi diminuate. Evident sunt și alte motive care contribuie la acest lucru: lipsa specialiștilor din aparatul de specialitate al primăriilor, alte domenii prioritare de investiții al localităților etc. Starea proastă a drumurilor într-o zonă descurajează investitorii și turiștii, creează disconfort și afectează securitatea în trafic”, a explicat Cadariu.

Cadariu speră ca acest proiect de lege să fie susținut de către toți parlamentarii din județul Suceava

De asemenea prin această inițiativă legislativă se prevede posibilitatea ca, la solicitarea expresă a consiliilor locale care au posibilități financiare mai mari, anumite secțiuni de drum național sau judeţean din intravilanul lor să poată trece în administrarea localităților. Cadariu speră ca acest proiect de lege să fie susținut, în vederea adoptării lui, de către toți parlamentarii din județul Suceava. ”Sunt încrezător că acest lucru este posibil întrucât există de acum un precedent:  Aproape toți parlamentarii suceveni, cu o singura excepție, au susținut proiectul legislativ privind preluarea la datoria publică a sumei de 17.261.739,95 euro, parte din împrumutul extern contractat, cu garanția statului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de către Consiliul Județean Suceava, în asociere cu un număr de 60 unități administrativ-teritoriale din județul Suceava, de la Deutsche Bank AG Londra,  pentru finanțarea Programului „Utilități şi mediu la standarde europene în județul Suceava”, a încheiat senatorul PNL de Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava