MOPAN Suceava

Liderul PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a iniţiat o propunere legislativă, împreună cu alţi senatori liberali, prin care se solicită reducerea taxelor şi impozitelor locale pe terenuri majorate de la începutul acestui an, prin noul cod fiscal. Gheorghe Flutur a făcut referire la faptul că începând de anul acesta populaţia trebuie să plătească impozit pe terenul de sub locuinţă, care nu se plătea, iar pe lângă impozitul pe terenuri, curţi, construcţii se mai plăteşte pentru încă 400 de metri pătraţi din imediata vecinătate a acestora. Flutur a arătat că cei mai afectaţi de noile prevederi legale sunt locuitorii din oraşele mici, care începând de anul acesta trebuie să plătească şi impozite şi taxe locale de cinci ori mai mari decât cele de anul trecut. Liderul liberalilor suceveni a dat ca exemplu oraşe precum Liteni, Cajvana sau Dolhasca, precizând că nemulţumirea în rândul populaţiei este extrem de mare.

Propunerea legislativă a pornit ca o necesitate în susținerea drepturilor și intereselor cetățenești, la inițiativa unui grup de primari care consideră nedreaptă prevederea legală înscrisă în acest moment în art. 465 alin. 2 din actualul Codul fiscal care face referire la impozitarea primilor 400 de metri pătrați, a terenurilor situate în intravilan și aflate, de fapt, în categoria terenurilor agricole”, a explicat Flutur. El a adăugat că practic, această suprafață de teren, situată în 99% din cazuri în jurul clădirii de locuit, este folosită de populaţie ca teren agricol, având ca principal scop asigurarea subzistenței familiei prin cultivarea de produse agricole. „Din acest punct de vedere nu se poate impozita o suprafață de teren folosit ca teren agricol asemeni categoriei de terenuri cu construcții, așa cum prevede în acest moment Codul fiscal. Prevederea pe care o propunem spre modificare conduce la acest moment la calcularea unor impozite aberante pentru suprafețe de terenuri agricole, intravilane, aflate în apropierea construcțiilor de locuit, fapt ce reprezintă o nedreptate fiscală pentru persoanele care dețin mici suprafețe în jurulcaselor. De asemenea am propus ca actualul text să revină la forma sa cuprinsă în vechiul Cod fiscal”, a declarat preşedintele PNL Suceava.

Gheorghe Flutur a ţinut să precizeze faptul că prevederile din Codul Fiscal prin care au fost majorate aceste impozite şi taxe locale au fost aprobate de Guvernul PSD condus de Victor Ponta, care prin acestea nu a făcut altceva decât să împovăreze populaţia. „Codul fiscal a fost dat în Guvernarea Ponta, care doar s-a lăudat că se reduce TVA la alimente, însă în spate se pregătea scăderea veniturilor primării, iar prin noul Cod Fiscal împovărarea populaţiei”, a subliniat Flutur. El a arătat că aceste noi prevederi ale Codului Fiscal au pus presiuni pe primării, care trebuie să colecteze aceste taxe şi impozite mărite.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava