MOPAN Suceava

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă l-a primit, la Palatul Victoria, pe ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba.

În cadrul întrevederii, a fost analizată situația de securitate și militară din regiune, în urma agresiunii militare ruse.

Premierul român a prezentat eforturile autorităților, alături de societatea civilă, voluntari și organizații umanitare internaționale în sprijinirea celor peste 800 de mii de refugiați ucraineni intrați în țara noastră de la izbucnirea războiului. A fost evidențiat rolul important al hub-ului umanitar de la Suceava în colectarea și coordonarea formelor de sprijin acordat la nivel european și internațional. Cu aceeași ocazie, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dat asigurări de continuare a  sprijinului acordat Ucrainei pentru ajutor umanitar, gestionarea fluxului de refugiați, facilitarea exporturilor ucrainene.

La rândul său, ministrul de Externe ucrainean, Dmytro Kuleba, a prezentat pe larg situația militară de pe teren din Ucraina și a mulțumit Guvernului României și cetățenilor români pentru tot sprijinul acordat și solidaritatea manifestată încă de la declanșarea agresiunii militare ruse. Totodată, diplomatul ucrainean a transmis României invitația de a contribui substanțial la eforturile necesare pentru reconstrucție în Ucraina.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava