MOPAN Suceava

Suceava, un judeţ intercultural este tema concursului de fotografie organizat de Grupul de Iniţiativă Interculturală al Tinerilor din Judeţul Suceava – INTERCOOLT în cadrul proiectului Tineret pentru Interculturalitate*, finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Actiune, Acţiunea 1.2 – Iniţiative ale tinerilor. Concursul este destinat elevilor de liceu cu vârstele cuprinse între 14 şi 19 ani, rezidenţi ai judeţului Suceava. Participanţii pot înscrie în concurs o singură fotografie, însoţită de o descriere, data şi locaţia unde a fost făcută fotografia.
Fotografiile trebuie să includă motive interculturale, persoane sau obiecte reprezentative temei. Ulterior, participanţii vor putea trimite imaginile prin accesarea online a formularului de înscriere (http://concurs.intercoolt.ro). Perioada de înscriere a imaginilor în concurs este 24 septembrie-24 octombrie. Imaginile vor fi jurizate de o echipă formată din fotografi profesionişti, membri ai comunităţilor etnice şi un membru al grupului Intercoolt. Aceştia vor evalua viziunea, expresivitatea şi relevanţa la tema propusă. Cele mai bune 50 de fotografii vor fi expuse în cadrul unei expoziţii ce va avea loc la Clubul Artelor Vizuale, din incinta Shopping City Suceava. Marele premiu va consta într-un voucher pentru un curs de artă fotografică. Cele mai bune şase fotografii vor fi premiate cu tricouri, cărţi, stick-uri USB, agende. Prin acest concurs, INTERCOOLT doreşte să promoveze o atitudine creativă în rândul tinerilor din judeţul Suceava în tratarea temei şi, totodată, face apel la conştientizarea asupra diversităţii culturale de pe teritoriul judeţului. Arta fotografică poate fi văzută ca o formă modernă şi interactivă de incitare la dialog intercultural.
TINERET PENTRU INTERCULTURALITATE este primul proiect demarat de Grupul de Iniţiativă Interculturală al Tinerilor din judeţul Suceava – INTERCOOLT şi finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune, Acţiunea 1.2 – Iniţiative ale Tinerilor.
În cadrul acestui proiect grupul informal INTERCOOLT se va constitui în organizaţie non-guvernamentală şi va promova Strategia de Dezvoltare Interculturală a Judeţului Suceava, dezvoltată în cadrul proiectului Diversitatea face Diferenţa de către Fundaţia Parteneri pentru Dezvoltare Locală Bucureşti şi Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României. În cadrul activităţilor, vor fi selectaţi 20 de voluntari care vor beneficia de un training cu specific intercultural şi non-formal.
Îndrumaţi şi ajutaţi de membri Intercoolt, tinerii vor pregăti, organiza şi implementa trei activităţi cu specific intercultural şi non-formal în judeţul Suceava.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava