Concert pascal
MOPAN Suceava

Terenurile din complexul „Unirea” au găzduit la mijlocul acestei săptămâni a patra ediţie a turneului „Cuza Open”, competiţie desfăşurată în cadrul „Săptămânii Altfel”. Concursul a fost organizat de Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” din Suceava în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Inspectoratul Şcolar, Şcoala gimnazială „Miron Costin”, Şcoala gimnazială Plopeni, Liceul Tehnic Dumbrăveni şi Clubul Select Suceava. La turneu au participat 42 de elevi, băieţi şi fete, cu vârste între 14 şi 19 ani.

La masculin învingător a fost Bogdan Marasin de la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, el fiind urmat în clasamentul final de Andrei Iacob de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, Ioan Marincuţa de la Şcoala gimnazială nr.3 Fălticeni şi Vlad Airinei de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”.

La feminin pe primul loc s-a clasat Mădălina Zbranca de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc, pe locurile următoare situându-se Alexandra Ţiplic de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Ana Maria Iacoban de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” şi Mădălina Sburlea de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”.

„Vreau să mulţumesc profesorului Mihai Pop pentru contribuţia lui decisivă la buna organizare a competiţiei, dar şi sponsorilor Lusek, Reni şi Manifest. Turneul a fost unul deosebit de disputat şi a constituit o bună propagandă pentru sportul alb. Sper ca la ediţia viitoare să fie prezenţi şi mai mulţi elevi” a declarat Horaţiu Neacşu, unul dintre principalii organizatori ai turneului „Cuza Open”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava