MOPAN Suceava

BBC Knowledge va difuza, începând de vineri, 11 aprilie, de la ora 23:00, emisiunea Interni de milioane. Show-ul de televiziune, produs în exclusivitate pentru BBC Knowledge, prezintă, pe parcursul a zece episoade, o serie de tineri antreprenori de succes din întreaga lume care pretind, timp de o săptămână, că sunt simpli stagiari dorind să relanseze diverse afaceri, aflate în impas.

Aceștia monitorizează companiile din interior, între îndatoriri precum făcutul cafelei sau îndeplinirea unor sarcini mărunte, iar sub masca inocenței vârstei lor, ajung să câștige încrederea personalului și să identifice problemele. După ce își dezvăluie, în cele din urmă, identitatea reală, internii restructurează activitatea acestor companii printr-o serie de idei inspirate.

În primul episod, Juliette Brindak (24 de ani), o antreprenoare de succes din Connecticut (SUA) încearcă să schimbe soarta unui lanț de magazine de sutiene din nord-estul Angliei. Oare va reuși Juliette să se descurce atât de departe de orașul natal și să readucă afacerea în tendințele secolului 21?

În al doilea episod, tânărul Gary Martin (25 de ani) încearcă să salveze o mică afacere cu probleme ce oferă turiștilor posibilitatea de a fi fotografiați în diverse costume istorice. Deși Gary conduce o serie de afaceri de succes, niciuna nu este la fel de neobișnuită ca cea pe care va încerca să o pună pe picioare.

Al treilea episod îl prezintă pe Ross Bailey (21 de ani), un tânăr care și-a clădit cu rapiditate o reputație impresionantă la nivel global, remarcându-se drept un adevărat inovator în domeniul web. El acceptă provocarea de a încerca să readucă în atenție afacerea unui producător de mobilă la comandă ale cărui idei nu mai sunt în tendințele actuale.

În episodul al patrulea, Juliette Brindak renunță la casa părintească din împăduritul Connecticut pentru un alt oraș verde, Cambridge. Pretinzând că este o studentă venită în practică, Juliette încearcă să schimbe, în doar cinci zile, soarta unui parc cu animale sălbatice, o afacere de familie ce întâmpină probleme.

În episodul al cincilea, Gary Martin încearcă să “resusciteze” o mică librărie aflată în declin dintr-un mic orășel de provincie din Anglia. Gary nu ezită să curețe toalete, în timp ce plănuiește o strategie de unificare a cafenelei populare de la etaj cu librăria.

Fraser Doherty (24 de ani) este imaginea unui brand inovator de gem pe care l-a creat în adolescență. În prezent, vinde un milion de borcane de gem în fiecare an! Episodul al șaselea prezintă modul în care Fraser își folosește impresionanta experiență în afaceri pentru a ajuta un lanț de brutării din Gloucestershire, Anglia.

Rich Martell (24 de ani) și-a început prima afacere încă din adolescență, iar acum este un antreprenor de succes în domeniul internetului. Rich nu a mai curățat o toaletă în ultimii opt ani, însă, în episodul al șaptelea, această primă sarcină îi va reveni atunci când se va angaja ca intern la o fermă de lavandă de lângă York, Anglia. Lucrând sub acoperire, Rich ajunge la concluzia că afacerea nu numai ca are nevoie de un sprijin serios, ci de o schimbare radicală de strategie.

Suleman Sacranie (24 de ani) are comerțul în sânge. El și-a croit un drum în domeniul vânzărilor online, reușind să construiască o afacere impresionantă. În episodul al optulea, Suleman își lasă deoparte costumul și laptopul și pretinde că este un tânăr student dornic să capete experiență într-un magazin universal care are tot mai puțini clienți. Va reuși într-adevăr să ajute această afacere cu o tradiție de peste o sută de ani?

În penultimul episod, Rich Martell trece la munca de jos într-o seră din Kent, Marea Britanie al cărei proprietar este îngrijorat de viitorul și de competiția tot mai acerbă. De fapt, sera vinde o gamă largă de produse, fiind mai degrabă un magazin universal. Rich își dă seama că supraviețuirea afacerii depinde de reorientarea către obiectul principal de activitate: plantele.

În ultimul episod al emisiunii, Gary Martin are parte de o provocare neașteptată din partea unui pet shop, aflat în ruină financiară. În timp ce curăță părul cățeilor din salonul de înfrumusețare și cuștile animalelor, Gary descoperă elemente de branding și decorare inadecvate, dar și faptul că magazinul neglijează produsele de nișă ale căror vânzări sunt în top.

Așadar, emisiunea Interni de milioane, difuzată începând de vineri, 11 aprilie, de la ora 23:00, în exclusivitate, la BBC Knowledge, promite o experiență inedită, ai cărei protagoniști sunt tinerii de succes ai generației Facebook de astăzi dornici să le ofere proprietarilor unor afaceri aflate în impas soluții creative care să le pună pe drumul cel bun.

Despre BBC Knowledge. BBC Knowledge este o revoluţie în ceea ce priveşte divertismentul de documentare. Printr-o variată grilă de programe de non-ficțiune şi divertisment științific, ne inspirăm telespectatorii să privească lumea în care trăim dintr-o perspectivă nouă şi spectaculoasă. Cultivăm varietatea şi diversitatea şi de aceea oferim una dintre cele mai largi game de programe: de la natură şi știință până la tehnologie, aventură şi istorie. Prin pasiunea şi carisma prezentatorilor noștri, animăm discuțiile şi conversațiile telespectatorilor, stârnindu-le imaginaţia cu ajutorul unor experienţe incredibile. Considerăm cunoaşterea o călătorie fascinantă a descoperirilor împărtăşite, de aceea BBC Knowledge nu încetează să surprindă, să inspire şi să uimească asupra universului în care trăim.

BBC Knowledge poate fi recepționat în rețelele Romtelecom, Digi și Orange TV.

Pentru mai multe informaţii despre lumea BBC Knowledge vizitați:

http://www.bbceurope.com/romania/

https://www.facebook.com/BBCKnowledgeRomania

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava