MOPAN Suceava

Alegerile în organizaţia municipală Suceava a PDL, vor avea loc în data de 14 septembrie. Acest lucru a fost hotărât în ultima şedinţă a Biroului Permanent Local al partidului. Preşedintele interimar al organizaţiei, deputatul Ioan Bălan, a declarat că democrat liberalii vor aborda aceste alegeri cu maximă seriozitate şi că obiectivul principal va fi câştigarea în 2016 a primăriei municipiului reşedinţă de judeţ şi a majorităţii în Consiliul Local. « În organizaţia municipală Suceava a PDL nu este vacanţă. Am finalizat scrutinul în organizaţia de femei acolo unde preşedintă a fost aleasă Liviana Enea, acum sunt în desfăşurare alegerile în organizaţiile pe secţii de votare iar pe 14 septembrie vom face alegerile la nivelul organizaţiei municipale. Abordăm aceste alegeri cu maximă seriozitate şi ne propunem să construim o echipă capabilă să facă faţă conglomeratului USL atât la alegerile parlamentare cât şi la alegerile prezindenţiale. Cel mai important obiectiv însă al organizaţiei muncipale Suceava a PDL rămâne câştigarea primăriei municipiului Suceava şi a majorităţii în Consiliul Local la alegerile din 2016 », a declarat Ioan Bălan. Este de remarcat faptul că la alegerile din 14 septembrie vor participa toţi membrii Biroului Permanent Naţional al PDL în frunte cu preşedintele Vasile Blaga.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava