MOPAN Suceava

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, l-a primit astăzi, 22 mai 2018, pe președintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag-ul Republicii Federale Germania, Gunther Krichbaum.

Întrevederea a reliefat nivelul foarte bun al relației bilaterale și colaborarea fructuoasă și promițătoare dintre România și Germania. Ambele părți au subliniat importanța încurajării și valorificării acestui potențial în scopul diversificării și aprofundării domeniilor de cooperare.

Au fost abordate teme de interes de pe agenda europeană, în special în contextul preluării Președinției Consiliului UE de către România, precum viitorul Europei, Brexit, Cadrul Financiar Multianual post-2020, politica de migrație, dar și aderarea României la spațiul Schengen și procesul de extindere/Balcanii de Vest. Demnitarul român a subliniat că Președinția română a Consiliului UE va fi un partener activ și constructiv, având ca premisă o abordare unitară, pro-europeană, abordare care se bucură de susținere atât la nivelul autorităților române în ansamblu, cât şi al cetățenilor.

Totodată, a reieșit din cadrul întrevederii dorința celor două părți de a intensifica cooperarea parlamentară.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava