Concert pascal
MOPAN Suceava

Premierul Viorica Dăncilă a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație a Uniunii Salvați România (USR), condusă de președintele acestei formațiuni politice, Dan Barna, în cadrul căreia au fost discutate unele teme de actualitate.

Întrevederea a avut loc în spiritul și ca urmare a apelurilor prim-ministrului la pace politică, dialog și consens, pe perioada deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

”Apreciez deschiderea dumneavoastră la dialog și faptul că avem o discuție constructivă în contextul în care România va prelua și exercita Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2019. Sunt om al dialogului și am convingerea că doar împreună, prin cooperare și unitate, prin dialog cu reprezentanții Opoziției și ai întregii societăți, putem avea o președinție de succes”, a subliniat prim-ministrul.

De asemenea, șeful Executivului a menționat că fiecare membru al Cabinetului s-a pregătit temeinic pentru gestionarea tematicilor europene, echipa guvernamentală și-a înțeles responsabilitățile, astfel încât în mandatul de șase luni pe care România îl va deține la Consiliul Uniunii Europene să fie închise cât mai multe din cele 257 de dosare și să progreseze dosare importante precum Brexit, cadrul financiar multianual, migrația, viitorul Europei.

Un alt subiect abordat, la solicitarea USR, s-a referit la modificarea legislației  penale și de procedură penală. În acest context, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a subliniat faptul că este în lucru la Ministerul Justiției un proiect de act normativ care are în vedere punerea în acord a legislației cu deciziile Curții Constituționale și transpunerea unor directive europene pentru care România riscă procedura de infringement. Primul-ministru a adăugat că va ține cont de toate propunerile constructive, astfel încât legislația națională să fie în acord cu reglementările europene și cu Constituția României.

La întrevederea de la Palatul Victoria au participat, din partea USR, Dan Barna, Vlad Gheorghe, Stelian Ion, Cristian Ghinea.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava