MOPAN Suceava

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut la 8 februarie 2019, o întrevedere cu ministrul comerțului din Republica Turcia, Ruhsar Pekcan, în contextul vizitei de lucru pe care aceasta o efectuează în România. În cadrul discuției a fost subliniată importanța valorificării potențialului de creștere a schimburilor bilaterale.

Prim-ministrul român a salutat evoluția relației economice bilaterale și interesul comun de dinamizare a schimburilor comerciale, aflate pe o tendință ascendentă. A exprimat satisfacție față de decizia comună de organizare în perioada următoare a reuniunii Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică, precum și semnarea, împreună cu ministrul român al mediului de afaceri, comerțului și antreprenorialului, Ștefan-Radu Oprea, a regulamentului de organizare a unui mecanism de dialog bilateral cu participarea mediului de afaceri. A subliniat, în același timp, importanța dialogului la nivel tehnic pentru asigurarea eficientizarea activității comerciale între agenții economici și atragerea investițiilor.

În contextul organizării, cu ocazia vizitei ministrului turc, a Forumului de Afaceri România-Turcia, prim-ministrul român a salutat inițiativa și a exprimat convingerea că acesta va contribui la consolidarea legăturilor la nivelul mediului de afaceri.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava