Concert pascal
MOPAN Suceava

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 21 octombrie 2018, o întrevedere cu Emirul Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah, șeful Statului Kuweit, în cadrul vizitei oficiale a demnitarului român în Statul Kuweit.

Din delegația condusă de prim-ministrul Viorica Dăncilă au făcut parte Teodor Meleșcanu, ministrul afacerilor externe, Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat și Sorina Pintea, ministrul sănătății. Alături de șeful Statului Kuweit, la întâlnire au fost prezenți prinţul moştenitor, Nawaf Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah și prim-ministrul Statului Kuweit, Șeicul Jaber Mubarak Al-Hamad Al-Sabah.

În cadrul întrevederii, au fost abordate subiecte de interes aflate pe agenda bilaterală. De asemenea, a fost apreciată tendința pozitivă înregistrată în ultima perioadă la nivelul relațiilor româno-kuweitiene, impulsionată de deschiderea și voința politică a ambelor state de a consolida dialogul bilateral pe toate palierele de interes.

Înaltul oficial român a evidențiat faptul că anul 2018 marchează un moment simbolic important, respectiv împlinirea a 55 de ani de relații diplomatice bilaterale și a punctat importanța intensificării și pe viitor a dialogului politic și întăririi cooperării bilaterale pe palierele politico-diplomatic, economic și sectorial.

Premierul Viorica Dăncilă a reiterat angajamentul Guvernului României pentru consolidarea relațiilor cu Statul Kuweit, un partener important al țării noastre în regiunea Golfului, atât ca obiectiv al României de politică externă, cât și în contextul deținerii, în primul semestru al anului 2019, a președinției rotative a Consiliului UE.

Înalții demnitari au convenit organizarea celei dintâi sesiuni a Comisiei mixte de cooperare romano-kuweitiene, coordonată de miniștrii afacerilor externe, în anul 2019. Totodată, partea kuweitiană a exprimat interesul de colaborare cu Institutul Ana Aslan, centru românesc de excelență în domeniul gerontologiei și geriatriei.

Discuțiile dintre prim-ministrul Viorica Dăncilă și șeful Statului Kuweit Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah au prilejuit și realizarea unui schimb de opinii cu privire la temele de interes de pe agenda internațională și regională, cu accent pe evoluțiile recente din Orientul Mijlociu. În context, premierul Dăncilă a subliniat că România va continua să acorde o importanță deosebită Vecinătății Sudice a Uniunii Europene, concomitent cu promovarea soluționării pe cale politică a diferendelor din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava