MOPAN Suceava

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi o întrevedere cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, cu ocazia vizitei de lucru a oficialului român la Bruxelles.

În cadrul întrevederii, premierul Viorica Dăncilă a reiterat sprijinul puternic al României pentru consolidarea proiectului european și a menționat interesul ca Programul viitoarei Președinții a Consiliului Uniunii Europene, pe care țara noastră o va deține în primul semestru al anului 2019, să răspundă așteptărilor cetățenilor europeni. Prim-ministrul a confirmat angajamentul său personal în avansarea procesului de pregătire, arătând că asigurarea condițiilor necesare exercitării cu profesionalism şi eficienţă a mandatului României la Consiliul UE reprezintă un obiectiv prioritar al Guvernului.

Șeful executivului a reconfirmat atașamentul său și al Guvernului față de valorile și principiile europene. De asemenea, a exprimat deschiderea Guvernului român de a coopera îndeaproape cu președintele Consiliului European în gestionarea dosarelor de pe agendă, precum și pentru  organizarea cu succes a Summit-ului European informal de la Sibiu, privind viitorul Europei, care va avea loc la 9 mai 2019.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a subliniat deschiderea sa de a lucra îndeaproape cu România, inclusiv în perioada Președinției României a Consiliului UE, și a evidențiat rolul pe care statele central și est-europene pot să îl joace în consolidarea proiectului european.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a exprimat sprijinul României pentru derularea, de o manieră constructivă, a discuțiilor pe tema viitorului Cadru Financiar Multianual al Uniunii, în beneficiul avansării proiectului european.

Prim-ministrul Dancila a subliniat importanța pe care România o acordă dezvoltării relațiilor cu țările din Parteneriatul Estic. În context, a reconfirmat susținerea fermă a țării noastre pentru parcursul european al Republicii Moldova și a pledat pentru continuarea aranjamentului și sprijinului UE în implementarea procesului de reforme circumscris implementării Acordului de Asociere cu UE.

Totodată, prim-ministrul a făcut referire la vizita pe care intenționează să o efectueze săptămâna viitoare la Chișinău.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava