Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut sâmbată, 16 iunie, o întrevedere cu președintele Estoniei, Kersti Kaljulaid, în cadrul vizitei oficiale la Tallinn. Cei doi înalți oficiali au discutat despre stadiul relațiilor bilaterale, teme de actualitate ale agendelor UE și de securitate, precum și despre formatele de cooperare regională.

Premierul Viorica Dăncilă a precizat că există potențial pentru întărirea schimburilor economice bilaterale și a prezentat concluziile la care s-a ajuns, pe această temă, în urma discuțiilor cu omologul eston Jüri Ratas.

Șeful Executivului român a subliniat, în context, importanta creșterii conectivității între cele două economii printr-o mai bună cunoaștere reciprocă, dezvoltarea infrastructurii și a legăturilor de transport. A adăugat faptul că inaugurarea zborului direct între Tallinn și Constanța, operat începând cu luna iunie a acestui an de compania estonă Nordica, este o oportunitate în acest sens.

Prim-ministrul României a făcut și o evaluare a oportunităților de cooperare sectorială între cele două state. Apărarea poate fi un domeniu de cooperare privilegiat, așa cum a reieșit din discuțiile dintre cei doi înalți oficiali.

Cei doi înalți oficiali au subliniat că România și Estonia au poziții similare în multe subiecte importante ale agendei europene, acesta fiind un teren solid pentru intensificarea coordonării și pentru a lucra mai aproape la nivelul UE.

Președintele Estoniei a salutat faptul că România va deveni națiune sponsor la Centrul Cooperativ de Excelență NATO pentru Apărare Cibernetică cu sediul la Tallinn (CCDCOE), la activitatea căruia va participa cu doi experți. De asemenea, în cadrul întrevederii, a avut loc un schimb de puncte de vedere privind evoluțiile de securitate la Marea Neagră, respectiv Marea Balticǎ, precum și referitoare la așteptările celor două state de la Summit-ul NATO din acest an.

Discuțiile au relevat importanța pe care atât România cât și Republica Estonia o acordă securității internaționale și regionale. În context, ambii demnitari au subliniat importanța dialogului constant privind problemele de securitate, atât între cele două state, cât și cu alte țări din zona Flancului estic.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava