MOPAN Suceava

Luând în calcul necesitatea adaptării metodelor de predare la nevoile specifice ale studenților în educația online în vederea asigurării unui învățământ centrat pe student, ANOSR lansează o serie de recomandări adresate instituțiilor de învățământ superior și cadrelor didactice!

În cel de-al doilea semestru al anului universitar 2019 – 2020, când, în plin context pandemic, a fost decisă sistarea cursurilor față-în-față și transferarea lor în mediul online, ANOSR a realizat un chestionar privind activitatea didactică în noul format. Astfel, studenții din majoritatea centrelor universitare din țară au răspuns acestui apel, comunicându-ne dificultățile întâlnite. În urma analizării răspunsurilor acestui chestionar ponderate cu numărul de studenți de la fiecare universitate inclusă în chestionar, precum și a răspunsurilor cadrelor didactice, am realizat o radiografie a situației învățământului online ca punct de pornire pentru recomandările propuse în vederea îmbunătățirii acestuia.

Demersul ANOSR vine în continuarea propunerilor privind organizarea sistemului de învățământ superior, facilitățile și drepturile studenților în această perioadă, serviciile auxiliare și măsurile de intervenție propuse de federație pentru Guvernul României, Ministerul Educației și Cercetării și universități în luna iulie.

Pentru început, s-a dovedit necesară realizarea unor sesiuni de formare continuă prin webinarii și schimb de bune practici privind educația online pentru cadrele didactice. Simultan, considerăm prioritară realizarea de materiale informative în format text și/sau video, alături de un ghid de utilizare a instrumentelor accesibile online pentru a fi distribuite către comunitatea universitară. De asemenea, o măsură recomandată este inițierea de parteneriate externe pentru transferul de cunoștințe vizavi de învățământul online.

Instrumentele online oferă șansa de menținere a unui canal constant de comunicare între studenți, cadre didactice, personalul administrativ, conducerea facultății și a universității. Cu toate acestea, este necesară utilizarea unui număr limitat de platforme funcționale și ușor accesibile la nivel instituțional și monitorizarea eficientă a desfășurării activităților didactice online pentru a interveni punctual și în timp util.

Universitățile trebuie să înțeleagă importanța sprijinirii studenților pentru a depăși obstacolele psihologice ale acestei perioade și să investească în Centrele de Consiliere și Orientare în Carieră astfel încât acestea să ofere servicii de consiliere psihologică online gratuite și accesibile.

Pentru a facilita procesul de învățare la studenților, în special al studenților cu o conexiune deficitară la internet, la celor cu dizabilități și cu dificultăți de învățare recomandăm înregistrarea activităților didactice.

În vederea instituirii unei culturi a calității și pentru situația educației online la nivel de universitate, solicităm universităților elaborarea unei strategii de acțiune pentru a aborda sistemic adaptarea serviciilor proprii astfel încât acestea să servească în mod real nevoilor studenților specifice contextului.

Rezultatele chestionarului aduc în atenția noastră o serie de probleme recurente în cadrul procesului de predare online. Astfel, peste 60.5% dintre studenți au raportat dificultăți în organizarea eficientă a facilitării interacțiunii dintre studenți de cadrele didactice. În timp ce 75.6% au considerat că mutarea în mediul online a afectat negativ seminarele și laboratoarele, 60.6% consideră că au fost afectate și orele de curs. De asemenea, printre altele, doar 35.1% dintre studenți consideră că pot învăța la fel în contextul educației online.

„Educația online pare să nu mai reprezinte o măsură <<de avarie>>, pe termen scurt, în contextul evoluțiilor actuale, iar implicit așteptările tuturor de la universități sunt altele. Nu mai vorbim strict de măsuri punctuale care să asigure o continuitate a procesului educațional, ci de necesitatea unei strategii de ansamblu a universităților despre cum pot oferi educație online de calitate, cu resurse adaptate și utilizate eficient și personal format în această direcție. ANOSR preia astfel concluziile chestionarului aplicat studenților și cadrelor didactice în parteneriat cu Centrul de Dezvoltare Academică la Universității de Vest din Timișoara și transmite universităților recomandările formulate în baza acestora” a declarat Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR.

Învățământul online prin ochii studenților. Recomandările ANOSR, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava