Concert pascal
MOPAN Suceava

Laboratorul de informatică al Școlii gimnaziale ”Mihai Eminescu” din Rădăuți a fost renovat și utilat cu echipamente în valoare de 26.000 de euro sponsorizată de firma Egger în baza parteneriatului încheiat cu Primăria. ”Ne bucurăm să vedem că actul educațional din municipiul Rădăuți excelează la fiecare unitate de învățământ. Azi, împreună cu doamna director comercial al companiei Egger, Alina Chifan, am vizitat noul laborator de informatică al Școlii gimnaziale „Mihai Eminescu”.

Prin parteneriatul dintre Primăria Municipiului Rădăuți și compania Egger, bazat pe transparență totală, noul laborator de informatică a fost complet renovat și utilat cu echipamente.

Astfel, 15 birouri inteligente, dotate cu prize clasice, cât și porturi USB, găzduiesc cele 31 de sisteme desktop și 31 de monitoare, care pun bazele primelor cunoștințe IT ale elevilor.

Pe lângă cele mai sus menționate, laboratorul a mai fost dotat și cu o catedră nouă, un video-proiector, sistem audio, 31 camere web și 31 de perechi de căști audio. Valoarea totală a investiției este de 26.000 de euro. Mulțumim pentru dedicarea și implicarea în comunitatea rădăuțeană a companiei Egger și garantăm că acest parteneriat va consolida mai multe proiecte asemănătoare”, a declarat Loghin.

Investiție importantă la Școala "Mihai Eminescu" din Rădăuți în baza parteriatului între Primărie și compania Egger, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava