Concert pascal
MOPAN Suceava

În acest an vor fi investiți  în jur de 3 milioane de lei pentru modernizarea și reabilitarea celor patru școli din comuna suceveană Adâncata în care învață peste 500 de elevi, a anunțat primarul liberal Viorel Cucu. Aceste investiții, a spus primarul, vor face ca până în toamnă școlile din comună să obțină toate autorizațiile de funcționare și să ofere condiții europene de învățământ. Lucrările de reabilitare a școlii cu clasele V-VIII din Adâncata, școala veche cum i se mai spune și a școlii cu clasele I-IV din satul Călugăreni vor fi executate cu bani de la Ministerul Dezvoltării atrași prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Contractele de finanțare pentru aceste două investiții urmează să fie semnate luni, 11 ianuarie. Este vorba de 1,7 milioane de lei pentru școala din Adâncata și 750.000 de lei pentru școala din Călugăreni. Investiția în reabilitarea școlii din Adâncata a demarat în 2009 dar nu a fost finalizată din lipsă de fonduri. Primarul Viorel Cucu a declarat că lucrările pot fi reluate rapid, adică luna viitoare cel târziu întrucât constructorul există și nu mai trebuie făcută licitație. ”Luni(nr. 11 ianuarie) convocăm la primărie constructorul, proiectantul pentru că cel târziu în luna februarie trebuie să reluăm lucrările. Există toate documentele, avize, autorizație de construcție deci putem începe imediat. Se poate lucra la interior, la finisaje, la montat gresie și faianță”, a spus Viorel Cucu.

”Școala din Adâncata este cea care m-a format ca om și merită să-i dau totul”

Lucrările de modernizare a școlii din satul Călugăreni, a menționat primarul, vor demara cel târziu la începutul lunii aprilie. Între timp primăria va da drumul la licitația pentru desemnarea constructorului. ”De asemenea finalizăm modernizarea școlii cu clasele I-IV din  Adâncata, școala nouă cum i se mai spune. Aici mai avem de făcut anveloparea și de obținut avizul ISU. În rest totul este gata inclusiv toaletele modernizate. Cel târziu în luna mai vom finaliza lucrările de modernizare. Suntem în lucru și cu școala cu clasele I-IV din satul Fetești. Acolo am montat noua centrală termică, am acoperit jumătate din școală și am montat instalația sanitară. Mai avem de cheltuit 370.000 de lei pentru restul de lucrări”, a explicat primarul. Viorel Cucu s-a arătat extrem de bucuros că va semna contractele de finanțare pentru modernizarea școlilor arătând că Ministerul Dezvoltării nu a ținut cont de culoarea politică ci de nevoile comunității locale. El a ținut să precizeze că reabilitarea unităților de învățământ din comună a reprezentat prioritatea zero în acest mandat. ”Sunt bucuros pentru că eu cred că am dus la îndeplinire dorința mea cea mai mare aceea de a moderniza școlile pentru că școala din Adâncata este cea care m-a format ca om și merită să-i dau totul”, a spus primarul.  Viorel Cucu a mai spus că în acest an vor mai fi implementate două proiecte cu fonduri europene în comuna Adâncata și anume asfaltarea a 5 kilometri de drum și construirea unei noi grădinițe.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava