MOPAN Suceava

De curând, Fundația Hope and Homes for Children, a deschis cu sprijinul City Insurance, al Fundației Saint-Gobain și al Velux Foundations, două case de tip familial și a renovat trei apartamente, susținând astfel închiderea ultimelor două centre de plasament din județul Suceava. Fundația a transmis că valoarea totală a intervențiilor este de 470.000 de euro. Cei 29 de copii din Centrul de Plasament „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” de la Solca și din Centrul de Plasament „Speranța” de la Suceava, s-au mutat deja în noile locuințe. Mobilarea și decorarea locuințelor a fost făcută cu ajutorul JYSK România.

Hope and Homes for Children a susținut începând cu anul 2017 închiderea celor două instituții de tip vechi, în baza unui parteneriat încheiat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Consiliul Județean. Începând cu anul 2011, prin Programul de Prevenire a Separării Copilului de Familie, 748 de copii din județul Suceava au fost ajutați să rămână alături de părinții lor, prin intervențiile Hope and Homes for Children. Alți 93 de copii au fost reintegrați în familiile lor, iar 91 de tineri au fost susținuți de Fundație să iasă din sistemul de protecție și să devină independenți.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava