Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, le-a transmis o întrebare președintelui Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu și președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu prin care vrea să afle care sunt motivele creșterii tarifelor pentru polițele de răspundere civilă obligatorie. „Perturbările deosebit de puternice care au apărut în piața asigurărilor de răspundere civilă obligatorie, ca urmare a declarării falimentului Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance, au generat majorări substanțiale ale tarifelor pentru polițele de răspundere civilă chiar și pentru conducătorii auto care nu au înregistrat niciodată pagube/incidente auto”, a spus Ioan Balan. Acesta a atras atenția că majorările au ajuns, în multe situații să dubleze sau chiar să tripleze primele de asigurare, unele tarife fiind chiar mai mari decât în state dezvoltate din Uniunea Europeană. Balan a arătat că aceste majorări sunt foarte dificil de explicat din punct de vedere economic, deși noile tarife au influențat negativ nu numai deținătorii de autoturisme persoane fizice, ci, mai cu seamă, sectorul transportului de mărfuri și de călători.

El a mai spus că începând cu luna ianuarie a anului 2023 societățile de asigurare au aplicat noi majorări ale tarifelor pentru RCA, existând multiple suspiciuni privind aspecte neconcurențiale în acest segment de piață. „Din acest motiv vă solicit să precizați care sunt motivele obiective pe care s-au bazat noile tarife de referință pentru polițele RCA aprobate de ASF? Cum explicați faptul că tarifele RCA din România sunt comparabile cu tarifele polițelor complete (RCA + asigurarea facultativă) din alte state dezvoltate din Uniunea Europeană? Ce măsuri ați luat, la nivelul ASF, pentru a preîntâmpina un nou caz City Insurance în România, în condițiile în care conducătorii auto aleg deja societățile cu tarifele cele mai scăzute pentru polițele RCA?”, i-a întrebat Ioan Balan pe Nicu Marcu și Bogdan Chirițoiu. Deputatul PNL de Suceava a adăugat că în condițiile în care există unele indicii privind manifestări neconcurențiale în piața asigurărilor din România, vrea să afle care sunt concluziile investigațiilor Consiliului Concurenței în această privință. De asemenea, el a întrebat și care este motivul identificat de Consiliul Concurenței pentru care piața nu are tendința de autoreglare după șocul generat de falimentul Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance, dar și care sunt concluziile anchetelor derulate de Consiliul Concurenței în sectorul reparațiilor auto, în condițiile în care societățile de asigurare își fundamentează creșterile de tarife pentru RCA pe creșterile nejustificate ale tarifelor de manoperă din service și ale prețurilor pieselor auto.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava