MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, i-a solicitat ministrului sănătății, Alexandru Rafila, luarea de măsuri urgente pentru susținerea cabinetelor de medicină de familie și a punctelor de lucru ale acestora. Ioan Balan a arătat că medicina de familie reprezintă cea mai eficientă și eficace modalitate de a asigura asistența medicală primară și de a contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a persoanelor, a familiilor și comunităților, prin acțiuni de tip preventiv, terapeutic și de recuperare. „Mai mult decât atât, medicina de familie poate contribui și la degrevarea activității unităților spitalicești. Din păcate, tot mai multe localități din Moldova (23 de localități din județele Iași, Botoșani, Bacău, Neamț, Vaslui și Suceava) nu au un cabinet de medicină de familie și nici un punct de lucru, așa cum prevede art.75 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”, a spus Balan. El a adăugat că din această cauză, mii de cetățeni trebuie să se deplaseze zeci de kilometri până la cea mai apropiată unitate sanitară.

„Pe lângă faptul că tinerii rezidenți nu sunt atrași de o carieră în medicina de familie în mediul rural, majoritatea autorităților administrației publice reclamă faptul că actuala legislație nu le permite să acorde facilități și sprijin pentru înființarea de cabinete medicale în comune”, i-a transmis Ioan Balan ministrului sănătății. El a precizat că în condițiile în care statul român are obligația constituțională de a asigura tuturor cetățenilor accesul la servicii de sănătate de calitate, vrea să afle de la ministrul sănătății câte localități din județul Suceava nu au nici un cabinet de medicină de familie, dar și care este numărul de pacienți arondați unui medic de familie în județ, pe urban și rural. De asemenea, Ioan Balan vrea să afle și câți medici de familie din județul Suceava vor îndeplini în următorii 6 ani condițiile legale de pensionare pentru limită de vârstă și ce măsuri are în vedere ministrul sănătății în vedere pentru a stimula tinerii rezidenți să urmeze o carieră în domeniul medicinei de familie.

Nu în ultimul rând, deputatul PNL de Suceava i-a solicitat ministrului Rafila să spună și ce măsuri legislative are în vedere astfel încât autoritățile administrației publice locale să poată susține logistic înființarea de cabinete de medicină de familie sau de puncte de lucru, precum și să acorde unele facilități pentru tinerii medici care ar dori să se stabilească în mediul rural.

Ioan Balan atrage atenția că primarii de comune nu au posibilități legale pentru a acorda facilități pentru înființarea de cabinete medicale, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava