Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a atras atenția asupra faptului că România nu a folosit banii europeni disponibili prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Ioan Balan i-a adresat o întrebare pe această temă ministrului agriculturii, Petre Daea, în care îi arată acestuia că potrivit celor mai recente informații publicate de Comisia Europeană pe platforma privind fondurile structurale și de investiții, România a cheltuit efectiv 4,46 miliarde euro, plăți decontate către bugetul de stat și a planificat utilizarea a 6,76 miliarde euro din totalul de 9,64 miliarde de euro disponibili pentru țara noastră în cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Balan a precizat că un calcul foarte simplu arată că România mai poate solicita în perioada scurtă care a mai rămas până la închiderea cadrului financiar multianual 2014-2020 fonduri nerambursabile de peste 2,88 miliarde euro. „Cu ajutorul acestor bani, s-ar putea realiza mii de proiecte pentru modernizarea infrastructurii în mediul rural, extinderea rețelelor de apă, canal, gaze, asfaltări de drumuri comunale, dar se pot implementa și proiecte pentru modernizarea infrastructurii agricole, cum ar fi amenajări și îmbunătățiri funciare, precum și derularea unor programe pentru sprijinirea fermierilor să cumpere utilaje agricole moderne”, a declarat deputatul PNL de Suceava.

El a precizat că pentru a evita situația neplăcută ca România ar pierde oportunitatea de a utiliza aceste fonduri gratuite pentru dezvoltarea fermierilor și pentru modernizarea așezărilor rurale, vrea să afle de la ministrul Petre Daea care este motivul pentru care România are un grad atât de scăzut de contractare pentru banii din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. „Având în vedere că în Programul de guvernare 2018-2020 v-ați asumat mai multe obiective generoase pentru modernizarea satului românesc, în principal prin extinderea rețelelor de utilități, și pentru sprijinirea achiziționării de utilaje agricole de către fermieri, vă solicit să precizați și motivul pentru care aceste măsuri nu s-au concretizat. Nu în ultimul rând, vă solicit să precizați pentru ce obiective de investiții și dezvoltare vor fi solicitate sumele de cca. 2,88 miliarde euro disponibile în cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală”, a încheiat Ioan Balan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava