MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ian Balan, consideră că bugetul pentru anul 2019 este unul încropit în grabă, care aplică o nouă lovitură investițiilor publice. Ioan Balan a susținut o declarație politică intitulată „Bucovina ștearsă de pe harta investițiilor prin votul PSD-ALDE”, în care precizează că  Parlamentul României a adoptat, cu chiu cu vai, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2019. „Este extrem de grav faptul că Guvernul, fără să-l împiedice nimeni și nimic, a întârziat în mod premeditat adoptarea acestor legi. În mod intenționat PSD și ALDE au blocat țara, pentru a nu se cheltui bani în primele 2-3 luni ale anului și pentru a bloca toate proiectele de investiții noi care așteptau finanțare de la buget”, a declarat Ioan Balan, care a adăugat că „din păcate pentru noi toți, bugetul adoptat este unul încropit în grabă, care aplică o nouă lovitură investițiilor publice, atât celor care ar fi trebuit să fie realizate de Guvern, cât și celor care se realizează de către primării și consilii județene”.

Deputatul PNL de Suceava a spus investițiile guvernamentale au primit bani la fel de puțini ca în ultimii doi ani, adică în anii în care nu s-a demarat nicio autostradă, nicio cale ferată, niciun spital sau școală nouă. De asemenea, Ioan Balan a spus că investițiile locale au fost practic șterse cu buretele, pentru că Guvernul a capturat resursele primăriilor și consiliilor județene și le-a pus în spinare noi cheltuieli, cum ar fi de pildă finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului, finanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap și drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare. „Nu vedeți cât de cinici sunt cei din PSD și ALDE? Stimați colegi. Oricine analizează bugetul de stat pentru anul 2019, poate constata că Bucovina este pentru al treilea an consecutiv ștearsă de-a dreptul de pe harta investițiilor majore: fără bani pentru autostrăzi, fără bani pentru căi ferate, fără bani pentru spitale regionale, fără bani pentru școli și grădinițe”, a declarat Ioan Balan.

Ioan Balan: PNL Suceava a încercat să îndrepte sărăcia propusă de Guvern pentru Bucovina

Ioan Balan a subliniat că parlamentarii PSD de Suceava au încercat să îndrepte, cât de cât, sărăcia propusă de Guvern pentru Bucovina. El a arătat că liberalii au depus și susținut nu mai puțin de 32 de amendamente pentru investiții în Bucovina, printre care realizarea conductei de transport gaze naturale Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei; începerea lucrărilor la drumul expres DX5 Siret-Suceava-Pașcani-Bacău-Buzău-Ploiești; reabilitare și modernizare DN2 Roman – Suceava – Siret; finanțarea lucrărilor de reparații la Drumul National DN 29A Suceava- Adâncata – Dorohoi; reabilitare și modernizare  DN 17B, pe Valea Bistriței; variantele de ocolire Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Gura Humorului, Vatra Dornei; construire unei clădiri pentru servicii medicale pediatrice în sistem monobloc la Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava; începerea lucrărilor la Sala Polivalentă din municipiul Suceava; modernizarea punctelor de frontieră din județ; închiderea finală a depozitului de deșeuri Câmpulung Moldovenesc; sprijinirea Unității de Asistență Medico-Socială Carmen Silva oraș Broșteni și a Căminului pentru persoane vârstnice Solca, „precum și multe alte investiții care ar fi schimbat, cu siguranță, soarta Regiunii de Nord-Est, cea mai slab dezvoltată regiune din Uniunea Europeană”.
„Cetățenii din Bucovina trebuie să știe că toate propunerile noastre au fost respinse prin votul parlamentarilor PSD-ALDE din Județul Suceava. Îmi este greu să înțeleg de ce domniile lor au votat împotrivă, atâta vreme cât oricum nu ar fi avut cum să întoarcă armata de voturi PSD-ALDE, care au acționat la ordinul expres al lui Dragnea ca nicio investiție propusă de PNL să nu fie finanțată în Bucovina. Cu toate acestea, noi, deputații și senatori ai PNL, am reușit să dublăm cuantumul alocațiilor de stat pentru copii, începând cu data de 1 martie, după cum urmează: pentru copiii de 0-2 ani, de la 200 de lei la 300 de lei și pentru copiii 2-18 ani, de la 84 de lei la 150 de lei. Plini de supărare și de venin pentru că PNL a făcut un lucru atât de bun pentru 4 milioane de copii, PSD și Liviu Dragnea au vrut, mai întâi să taie alocațiile copiilor, iar apoi să confiște marele succes al PNL. Acesta este PSD! Nu se va schimba niciodată”, a încheiat Ioan Balan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava