Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, vicepreședinte al partidului la nivel național, consideră că PSD dă dovadă de dispreț total față de popor însărcinându-l pe Victor Ponta să se ocupe de banii românilor, adică să redacteze partea de finanţe publice din programul de guvernare al social democraților. ”Am primit cu stupoare declaraţiile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, care spunea cu total dispreţ faţă de români, dar împăunat de mândrie, că l-a însărcinat pe Victor Ponta să se ocupe de banii românilor, adică să redacteze partea de finanţe publice din programul de guvernare al PSD. La început am crezut că este o glumă bună şi am râs, dar apoi m-am întristat şi am văzut că Liviu Dragnea şi Victor Ponta chiar cred în minciunile pe care le spun şi continuă să susţină că PSD a guvernat bine în ultimii ani”, a spus Balan. El a adăugat că acest lucru i-a întărit convingerea că PSD nu a avut niciodată şi nici nu are un program de guvernare cu obiective pe termen mediu şi lung, pentru că, dacă ar fi avut, acum nu ar fi trebuit decât să-l ajusteze la noile realităţi socio-economice. Balan susține că PSD nu a guvernat niciodată urmărind obiective reale de modernizare şi dezvoltare a României, stipulate într-un program de guvernare, ci a guvernat doar din studiourile de televiziune, în talk-show-uri prelungite sau în pauzele de publicitate, cu un ochi la sondaje şi cu celălalt la propăşirea clientelei de partid a PSD. În urma PSD şi a lui Victor Ponta, a menționat vicepreședintele PNL, se vede cu ochiul liber dezastrul: autostrăzi sfărâmate, şantiere închise, şomeri mai mulţi, dezechilibre externe importante, oportunităţi de finanţare pierdute, o ţară decredibilizată în Europa şi în mare parte a statelor dezvoltate. ”După ce a dat ochii peste cap şi s-a prăbuşit în fotoliu când a auzit pentru prima dată despre MTO şi Tratatul fiscal, acum Victor Ponta are neruşinarea să afirme că l-a pus Liviu Dragnea să se ocupe de ceea ce ştie el mai bine, „de banii românilor” şi că acum ştie foarte bine ce înseamnă „FMI, Comisie Europeană, Bancă Mondială, deficit şi aşa mai departe”. Când o fi învăţat oare toate acestea? În desele sale vizite din Dubai sau a luat lecţii direct de la profesioniştii de la Ankara? ”, s-a întrebat Ioan Balan.
Vicepreședintele PNL îi cere lui Liviu Dragnea să nu-și mai bată joc de inteligența românilor

El i-a solicitata lui Liviu Dragnea, iniţiatorul principal şi singurul susţinător al legii defăimării, să dea un exemplu şi să înceteze să îşi mai bată joc de inteligenţa românilor, cum altfel decât recunoscând eşecurile succesive şi incompetenţa PSD în cei patru ani cu Victor Ponta prim-ministru. Balan crede că dacă liderii PSD şi-ar recunoaşte greşelile din ultimii ani de guvernare, poate că ar mai câştiga din încrederea românilor care sunt extrem de îngăduitori şi s-ar mai uita parte din dezastrul pe care l-a lăsat PSD în urmă. ”Dar mai degrabă l-aş crede pe Ion Iliescu dacă ar spune că a fost disident în regimul comunist, decât să am vreo speranţă că liderii PSD şi-ar schimba năravurile. Sub guvernarea lor, Bucovina a ajuns cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană, orice alte comentarii fiind de prisos. Aşadar, văzând că se apropie cu viteză de un eşec puternic în alegeri, nu m-ar mira dacă Liviu Dragnea ar definitiva programul de guvernare al PSD cu următorii specialişti, deja de renume mondial: Victor Ponta la prăduirea finanţelor; Dan Şova la distrugerea proiectelor de infrastructură; Ioana Petrescu la agricultură; Ioan Rus la problemele diasporei; Doina Pană la dezastre naturale; Rovana Plumb la înmatriculări auto şi, nu în cele din urmă, Liviu Dragnea, la ceea ce se pricepe cel mai bine, la subjugarea administraţiilor publice locale”, a încheiat deputatul PNL Ioan Balan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava