Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, consideră că transportul local gratuit pentru elevi ar trebui generalizat în toată țara, dând ca exemplu în acest sens municipiul Suceava. Ioan Balan a spus că odată cu preluarea guvernării de către Partidul Național Liberal, România continuă să se dezvolte puternic, lucru reflectat atât în creșterea economică de la finalul anului trecut, cât și în cea din primul trimestru al acestui an, de 2,8% din PIB. Ioan Balan a spus că măsurile economice liberale au dat și dau roadele așteptate, lucru care a luat prin surprindere atât Fondul Monetar Internațional, cât și Comisia Europeană, aceste două instituții revizuind pozitiv așteptările pentru creșterea economică din acest an, până la 6% din PIB. „Veștile pozitive din economie ne dau siguranța că atât la nivel central, cât și la nivelul bugetelor locale, resursele financiare vor fi mai multe, iar Guvernul și administrațiile locale vor putea să finanțeze servicii publice mai multe și de mai bună calitate”, a precizat Ioan Balan într-o declarație politică susținută în Parlament.

În acest context, deputatul PNL de Suceava a arătat că România se confruntă în continuare cu o problemă deosebit de delicată în ceea ce privește accesul copiilor la sistemul de învățământ. El a precizat că abandonul școlar încă foarte mare, în special în regiunile mai puțin dezvoltate ale țării, este determinat de condițiile economice nefavorabile ale părinților, care nu pot asigura din veniturile familiei toate cele necesare pentru copiii lor, haine, rechizite, transport și hrană. „Mai mult decât atât, dacă familia are nu unul sau doi, ci mai mulți copii, problemele sunt și mai apăsătoare și mai greu de rezolvat. Spuneam la începutul acestui an că problemele din educație nu pot fi rezolvate în mod individual nici de Guvern, nici de părinți sau de școli și nici de autoritățile locale. Numai prin concursul tuturor, putem să atingem obiectivul pe care ni-l dorim și anume ca toți copiii să meargă la școală și toți copiii să aibă șansa la un loc de muncă de bună calitate, bine plătit”, a afirmat Ioan Balan.

El le-a transmis colegilor din Parlament că a aflat cu deosebită satisfacție că autoritățile administrației publice din municipiul Suceava „au spart gheața” și, pe lângă investițiile constante pe care le-au susținut din bugetul local pentru modernizarea școlilor, săptămâna aceasta vor introduce gratuitate pentru toți elevii din învățământul preuniversitar pentru transportul local. „Îl felicit pe primarul Ion Lungu și pe viceprimarul Lucian Harșovschi, care au înțeles că viitorul nostru depinde direct de modul în care îi sprijinim pe copii să meargă la școală”, a spus Ioan Balan.

El a adăugat că și-ar dori ca Guvernul să vină în întâmpinarea acestei inițiative și, acolo unde primăriile nu au resurse financiare suficiente ca să asigure transportul gratuit al elevilor la școală, sumele care lipsesc din bugetele locale să fie acoperite măcar parțial prin transferuri de la bugetul de stat. „Acesta ar fi un nou pas serios în atingerea obiectivului nostru de a ajuta copiii să meargă la școală, după ce, anul trecut, am avut printre cele mai puternice investiții în infrastructura școlară din ultimele decenii, am luat măsuri privind cuantumul minim al burselor și am crescut alocațiile de stat, deși bugetul a trecut prin momente deosebit de dificile. De asemenea, pașii următori în susținerea sistemului de învățământ trebuie să urmărească reforme deja demarate de PNL anul trecut, cuprinzând pachetele integrate de asistență pentru copiii din familii cu venituri reduse, continuarea investițiilor în rețeaua școlară și găsirea soluțiilor financiare, astfel încât, atunci când bugetul o va permite, salarizarea personalului didactic să ajungă la nivelul importanței pe care munca dascălilor o are în societatea noastră. Am convingerea că suntem pe drumul cel bun, iar actualul Guvernul și administrațiile locale liberale vor face pentru educația din România, în numai 4 ani, ceea ce nu s-a făcut vreme de 30 de ani”, a încheiat deputatul liberal sucevean.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava