Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a declarat că bugetul pentru anul 2021 propus de actualul Guvern este orientat către dezvoltare și relansare economică. Ioan Balan a precizat că deși România continuă să traverseze o criză sanitară și economică fără precedent, Guvernul a reușit performanța de a găsi resursele financiare necesare pentru a acoperi toate obligațiile financiare ale statului, prevăzute prin legile în vigoare, precum și pentru acoperirea cheltuielilor sanitare generate de pandemie și pentru continuarea campaniei de vaccinare.

„Mai mult decât atât, Guvernul își propune pentru anul 2021 un buget istoric pentru investiții publice, de 61,4 miliarde de lei, aproape dublu față de anul 2018. Este cel mai mare buget de investiții din ultimele trei decenii, iar el poate să crească și mai mult dacă vom dovedi eficiență în atragerea fondurilor europene nerambursabile. Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că Guvernul a reușit această performanță fără să majoreze impozite și taxe sau să introducă o povară fiscală suplimentară. Spun acest lucru pentru că nu trebuie să uităm că, în anii de guvernare PSD, adoptarea bugetului pentru anul următor venea mereu însoțită de vești proaste precum noi majorări de impozite și taxe sau prețuri mai mari la produsele de bază și utilități”, a spus Ioan Balan. El a evidențiat faptul că prin bugetul pe anul acesta sunt alocate fonduri pentru elaborarea studiilor și proiectelor tehnice pentru cele mai așteptate obiective de infrastructură din Moldova, respectiv Autostrada A7 Ploiești-Bacău-Suceava-Siret, Autostrada Nordului, Autostrada A8 Ungheni-Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș, Autostrada Brașov-Bacău, precum și pentru variantele ocolitoare ale marilor orașe.

„Așadar, proiectele deblocate în anul 2020 de Guvernul PNL merg mai departe, în ritm accelerat, anul acesta având finanțarea necesară asigurată.  Ar fi nefiresc să nu vă împărtășesc bucuria mea personală pentru faptul că, după atâția zeci de ani de așteptare, Moldova este în sfârșit în fruntea priorităților investiționale. În plus, am primit asigurări de la tânărul ministru al transporturilor, că proiectele pentru Moldova vor fi tratate cu maximă responsabilitate și celeritate. Cu toate acestea, știm cu toții că simpla alocare a banilor în buget sau promisiunile politice nu coincid automat și cu apariția peste noapte a autostrăzilor. Banii au fost alocați, intențiile miniștrilor sunt cele mai bune, însă succesul acestor investiții depinde dacă Guvernul și constructorii își fac treaba repede și bine. Mai mult decât atât, în anul 2021 nu ne permitem nici ezitări, nici amânări și nici să ne împiedicăm de hățișuri birocratice, pentru că mare parte din investiții se pot finanța din fonduri europene și dacă nu vom ști să fim eficienți, atunci vom pierde oportunități majore de dezvoltare”, a mai afirmat deputatul PNL de Suceava. El consideră că de modul în care Guvernul va reuși să implementeze programul de investiții în anul 2021 depinde nu numai relansarea României și creșterea sustenabilă a PIB pe termen lung, ci și eliminarea decalajelor de dezvoltare între provinciile istorice ale țării și creșterea calității vieții pentru toți românii.

Ioan Balan: Guvernul a alocat fonduri pentru cele mai așteptate obiective de infrastructură din Moldova, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava