MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a atras atenția asupra faptului că actualul Guvern al României nu s-a implicat suficient în promovarea programelor pentru susținerea identității naționale a românilor din afara frontierelor țării. Într-o întrebare adresată ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, Ioan Balan i-a transmis acestuia că în anul în care se sărbătorește Centenarul Marii Uniri, „ne amintim tot mai puternic” despre comunitățile de români care trăiesc în afara frontierelor țării, față de care statul român are o datorie importantă în a susține menținerea identității naționale. Deputatul liberal consideră că în ultimii 28 de ani, autoritățile române nu au întreprins nici demersuri concrete și nici nu au finanțat corespunzător programe, cel puțin pentru menținerea identității lingvistice a românilor din afara granițelor țării. „Personal, m-am deplasat în Ucraina și am purtat discuții cu autoritățile din țara vecină atunci când școlile cu predare în limba română din Bucovina de Nord au fost amenințate de unele decizii arbitrare ale autorităților ucrainene. Cu ocazia învestiturii celui mai recent Guvern al României, am constat cu plăcută surprindere că în Programul de guvernare 2018-2020 s-au regăsit mai multe obiective generoase, formulate și în programele anterioare de guvernare, printre care  amintesc <Învățarea limbii române, a elementelor de istorie și civilizație românească – un drept pentru orice român>”, a declarat Ioan Balan.

El a adăugat că în cadrul aceluiași obiectiv, Guvernul României și-a asumat sprijinirea comunităților de români din străinătate, prin creșterea cu 100% a numărului de elevi participanți la cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și introducerea acestui curs în unități școlare din cât mai multe state membre ale UE. Balan a mai amintit și de faptul că actualul Guvern s-a angajat la dezvoltarea și modernizarea ”rețelei de școli, grădinițe, biblioteci și centre culturale în țările cu comunități românești cu accent pus pe comunitățile din vecinătate”. „Din păcate, domnule ministru, cu excepția unor comunicate de presă formulate de Ministerul Afacerilor externe în favoarea românilor din afara granițelor țării, nu am cunoștință ca Guvernul României să se fi implicat în mod pro-activ pentru protejarea intereselor identitare ale comunităților de români, mai ales din zonele învecinate. Având în vedere aspectele semnalate și obiectivele pe care Guvernul și le-a asumat, vă solicit să detaliați nivelul de acțiune al Ministerului Afacerilor Externe, în perioada 2017-2018, cu privire la prezervarea drepturilor minorităților de români aflați în Ucraina, Transnistria și Serbia, în special cu privire la învățământul în limba română și vă rog să și prezentați nivelul rezultatelor obținute”, i-a transmis Ioan Balan ministrului afacerilor externe.

Deputatul PNL de Suceava i-a solicitat lui Teodor Meleșcanu să precizeze și care este nivelul creditelor bugetare pe care Guvernul României le are la dispoziție pentru investiții în infrastructura școlară pentru comunitățile din afara granițelor țării, dar și care este stadiul altor obiective asumate, cum ar fi cele legate de programele de distribuire a manualelor în limba română, tabere și școli de vară organizate în România sau burse de studiu pentru elevii din aceste comunități.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava