Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, i-a solicitat ministrului muncii și justiției sociale Marius Budăi să explice de ce angajaților din construcții nu mai au dreptul să participe la pensiile din Pilonul 2. Într-o întrebare adresată ministrului muncii, Ioan Balan a amintit că atât acesta cât și alți reprezentanți ai Guvernului au dat constant asigurări că nimeni nu va atenta la cea mai sigură și echitabilă formă de pensie, respectiv pensia bazată pe contributivitatea participanților la Pilonul 2 de pensii, administrată privat. Ioan Balan a amintit că la acest sistem de pensii au contribuit, în ultimii 11 ani de la constituire, mai bine de 7,2 milioane de angajați, activele acumulate în conturile private ajungând la peste 48 de miliarde de lei.
„Chiar dacă domnia voastră nu erați încă ministru la momentul adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr.114/2018, am convingerea că în calitatea dumneavoastră de fost Director al Casei Naționale de Pensii Publice, cunoașteți măsurile cuprinse în acest act normativ, care afectează în mod direct și iremediabil o reformă la care au contribuit mai multe guverne și de care niciun guvern, indiferent de partidul de guvernare și indiferent de contextul economic intern, nu a îndrăznit să o afecteze” , i-a transmis deputatul PNL de Suceava ministrului muncii. Ioan Balan a mai arătat că prin OUG nr.114/2018 a fost modificată Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, astfel încât la art.1381 s-au prevăzut prevederi speciale pentru sectorul construcțiilor dintre care amintim pe cea cu privire la pensiile administrate privat: ”În perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028 inclusiv, pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5, cota contribuţiei de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) se reduce cu 3,75 puncte procentuale.”
Ioan Balan a declarat că în urma acestei prevederi, peste 120.000 de angajați din sectorul construcții nu mai au, începând cu data de 1 ianuarie 2019, calitatea de participant la Pilonul 2 de pensii, deși oamenii doresc în continuare să contribuie la pensiile administrate privat. De asemenea, deputatul PNL de Suceava a spus că în declarațiile oficiale, ministrul finanțelor publice a declarat că așa-zisa facilitate fiscală va fi compensată de către Guvern, de la bugetul de stat, iar contribuțiile cuvenite angajaților vor fi virate în continuare la Pilonul 2. „Față de această situație vă solicit domnule ministru să precizați motivul pentru care angajaților din sectorul construcțiilor li s-a obstrucționat dreptul de a participa la pensiile din Pilonul 2 și vă solicit să spuneți dacă la nivelul Ministerului Muncii sau al Guvernului există vreo intenție de a înlătura cauzele prin care angajații din domeniul construcțiilor au fost excluși de la acest sistem de pensii”, i-a cerut Ioan Balan ministrului Marius Budăi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava