Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a tras un puternic semnal de alarmă cu privire la adâncirea diferențelor economice dintre provinciile istorice ale României și consideră că investițiile publice și private ar trebui orientate prioritar către Moldova și Sudul Olteniei, cele mai slab dezvoltate regiuni din Uniunea Europeană. „Suntem de mai bine de doisprezece ani membri ai Uniunii Europene și, în loc să avem parte de o dezvoltare unitară a țării, unele provincii istorice au rămas la fel de slab dezvoltate. Dacă Regiunea București-Ilfov are un PIB/locuitor de 144% față de media europeană, Moldova are un PIB/locuitor de numai 39% din media europeană. Și dacă vom compara nivelul salariilor sau al pensiilor vom constata că între regiunile României se adâncesc aceleași diferențe uriașe. La București sau la Cluj, salariile sunt aproape duble față de Nord-Estul Moldovei. Din cauza acestor diferențe salariale uriașe și pensiile sunt mult mai mici în Moldova. Cauzele acestei situații sunt cunoscute de noi toți și nu de ieri de azi”, a spus Ioan Balan.

El a arătat că lipsa infrastructurii de transporturi și absența unei strategii de dezvoltare pentru Moldova sunt motivele principale care au ținut această regiune în subdezvoltare și care au îndepărtat investitorii români și străini. „Este fără dubiu că PSD, partidul care a guvernat peste 75% din timpul care a trecut de la Revoluție, a fost cauza principală pentru care Moldova a rămas săracă, fără capacități industriale de producție, fără infrastructură modernă, fără locuri de muncă atractive, care să stopeze exodul tinerilor către alte țări. La câte promisiuni a făcut PSD pentru Moldova, ar fi trebuit să fim mai dezvoltați economic decât landurile prospere din Germania. În realitate, PSD nu a făcut decât să se opună oricăror planuri de dezvoltare pentru Moldova”, a declarat deputatul PNL de Suceava.

Ioan Balan: Țara are nevoie de o guvernare de minimum patru ani fără PSD

El consideră că țara are nevoie de o guvernare de minimum patru ani fără PSD, de o strategie coerentă pentru dezvoltarea Moldovei, iar alegerile parlamentare anticipate trebuie realizate în aceeași perioadă cu cele locale, astfel încât, în anul 2020, să se deblocheze toate proiectele de dezvoltare pentru România.
„PSD este toxic pentru interesele românilor! PSD blochează proiectele bune pentru oameni și susține numai lucrurile care le aduc avantaje personale. În ultimii 30 de ani, urmașii comuniștilor nu s-au gândit decât la binele lor, al rudelor și prietenilor lor. Dacă mai avem vreun dubiu atunci când ne întrebăm de ce ne-au depășit până și bulgarii, atunci să ne uităm la deciziile PSD și ne lămurim imediat. În numai trei luni, Guvernul PNL a reușit să deblocheze cele mai importante proiecte de dezvoltare pentru Moldova. De aceea cred că, în anul 2020, avem marea oportunitate de a igieniza România de PSD! Avem șansa ca, odată cu alegerile locale, să dăm țării o administrației publică locală eficientă și un Parlament orientat către interesele cetățenilor. Este una dintre ultimele ferestre de oportunitate, mai ales dacă ne uităm că Uniunea Europeană se deplasează deja către cu totul alte obiective de dezvoltare – economie verde, măsuri împotriva schimbărilor climatice, energii regenerabile”, a precizat Ioan Balan. Deputatul PNL de Suceava a adăugat că își dorește ca în cel mai scurt timp, noul Guvern legitim rezultat în urma alegerilor anticipate să definească o strategie clară de convergență economică a Moldovei cu restul țării, care să aducă în următorul cadru financiar european 2021-2027 infrastructură, investiții industriale, servicii publice de calitate și locuri de muncă bine plătite, care să-i aducă acasă pe românii plecați peste hotare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava