MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a susținut o declarație politică în care a evidențiat faptul că Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă o oportunitate deosebită pentru relansarea turismului românesc, în special a turismului din Bucovina. Ioan Balan a precizat că după doi ani în care sectorul turismului a fost deosebit de greu încercat de criza sanitară, măsurile adoptate la nivel guvernamental și județean reprezintă o șansă importantă pentru relansarea turismului bucovinean.

„Am constatat cu deosebită satisfacție faptul că Suceava este cuprinsă în cea mai mare parte a rutelor cultural turistice indentificate de Ministerul antreprenoriatului și turismului. Așadar, Suceava este prezentă pe ruta bisericilor de lemn, datorită bisericilor istorice fără egal, pe ruta muzeelor etnografice în aer liber, grație Muzeului Naţional al Bucovinei prin Muzeul Satului Bucovinean sau grație Muzeului de Artă a Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, pe ruta patrimoniului multietnic prin lăcaşele de cult din județ, pe ruta “Civilizaţia lemnului în România”, pe ruta patrimoniului material UNESCO, pe ruta “Meșteri populari și meșteșuguri tradiționale” sau pe ruta destinațiilor turistice din România premiate de Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET) cu trofeul de excelență “Mărul de Aur” pentru dezvoltarea și promovarea turismului. Mai mult decât atât, Suceava figurează și în una dintre cele trei rute cultural turistice transnaționale, respectiv ruta Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt în România și în Republica Moldova”, a declarat Ioan Balan. El a precizat că poate să spună „cu deosebită satisfacție” că în sfârșit, după mult timp de așteptare, că Bucovina și potențialul turistic deosebit al județului Suceava începe să fie pus în valoare. „Mă bucur foarte că actualul ministru al turismului a avut curajul și perseverența să propună continuarea politicii tichetelor de vacanță și în anul 2022, sprijin financiar care trebuie să stimuleze turismul în interiorul țării noastre. De asemenea, prezența județului Suceava în majoritatea rutelor turistice din țara noastră nu ar fi fost posibilă fără implicare masivă și constantă a Președintelui Consiliului Județean Suceava în susținerea investițiilor din județ și în promovarea Bucovinei la nivel național și internațional. Este, de asemenea, de apreciat efortul tuturor primarilor harnici din județul Suceava care au înțeles că numai prin investiții și modernizare se poate asigura dezvoltarea economiei locale și se pot crea condițiile pentru creșterea calității vieții în județ. Așa cum se prezintă situația la momentul actual, am încredere că România va ști să direcționeze toate fondurile externe nerambursabile special destinate domeniului turismului către zonele care au un potențial imens de dezvoltare”, a încheiat Ioan Balan.

Ioan Balan: În sfârșit, după mult timp de așteptare, Bucovina și potențialul turistic deosebit al județului Suceava începe să fie pus în valoare, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava