Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, încurajează fermierii să acceseze toate programele de finanțare din fonduri europene nerambursabile. Ioan Balan a susținut o declarație politică în care a arătat că România trebuie să ia cele mai bune măsuri, pe termen scurt, astfel încât, pe mesele românilor, să fie prezente tot mai multe alimente românești, produse și procesate în România. “Ani la rând, agricultura românească s-a sprijinit doar pe umerii fermierilor români care, lipsiți de resurse financiare, de echipamente, de utilaje, de irigații și de depozite moderne nu au putut să țină piept concurenței acerbe din alte state europene. Mult prea mulți ani, sectorul agricol românesc a fost privit drept o povară și nu ca o oportunitate economică care să sprijine economia națională și exporturile țării. Cu toate acestea, fermierii români s-au încăpățânat să reziste și, potrivit recensământului agricol publicat anul acesta, suprafețele cultivate la nivel național au crescut în ultimii ani”, a precizat Ioan Balan.

El a spus că după mulți ani în care s-au așteptat procedurile prin care fermierii români să poată accesa cu ușurință subvențiile venite de la Uniunea Europeană, fie pentru culturi, fie pentru creșterea animalelor, anul acesta se poate spune că procedurile sunt mult mai simple, mai puțin birocratice și că cea mai mare parte a documentațiilor se poate transmite online, fără drumuri inutile și fără dosare cu șină. De asemenea, Ioan Balan a felicitat Guvernul României condus de Nicolae Ciucă pentru faptul că, încă din luna februarie, a adoptat hotărârea pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, în condițiile creșterilor amețitoare ale prețurilor la carburanți.

“Apreciez și alocarea de 200 de milioane de euro pentru dezvoltare unităților de procesare a produselor românești, astfel încât să vedem cât mai multe produse fabricate în România”, a declarat deputatul PNL de Suceava.

El a mai adăugat că Guvernul condus de Nicolae Ciucă a lansat și urmează să lanseze noi și noi axe de finanțare, programe, subprograme și măsuri specifice, finanțate din fonduri europene nerambursabile care să sprijine fermierii români să se dezvolte, să-și cumpere echipamente, să se modernizeze și să treacă mai ușor peste toate șocurile provocate atât de criza energetică, cât și de agresiunea rusă asupra poporului ucrainean. “Cred că este de datoria fiecărei autorități publice din România să facă cunoscute aceste oportunități fermierilor și să sprijine efortul acestora de a produce mai mult și de calitate superioară. O producție mai bună a fermierilor noștri, români, reprezintă singura garanție că alimentele de bază vor fi accesibile prin preț tuturor cetățenilor români. Așadar, de succesul fiecărui fermier din România depinde în mod crucial și standardul nostru de viață”, a încheiat Ioan Balan.

Ioan Balan încurajează fermierii să acceseze toate programele de finanțare din fonduri europene nerambursabile, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava