Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul liberal sucevean, Ioan Balan, a declarat că PNL scrie istorie în regiunea Moldovei, după ce construirea autostrăzii A7 Siret – Suceava – Ploiești a intrat în linie dreaptă. Ioan Balan, vicepreședinte regional al PNL, a spus că Moldova a aşteptat 30 de ani construirea unui drum modern, rapid, care să ajute la dezvoltare şi care să taie din elanul tinerilor de a mai părăsi ţara, pentru că la ei acasă nu găseau un loc de muncă bine plătit. „30 de ani Moldova a fost amăgită cu proiecte, care mai de care mai înşelătoare, care au rămas scrise pe pliantele roşii din campania electorală. După 30 de ani ani de democraţie şi aproape 14 ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, Moldova continuă să conducă în statistici negative, nu numai la nivel naţional, ci chiar şi european. În Moldova şomajul este cel mai mare, nivelul salariului mediu cel mai mic din ţară şi Produsul intern brut pe locuitor este cel mai scăzut”, a spus Ioan Balan. El a adăugat că motivul stării de subdezvoltare a fost şi rămâne lipsa unei infrastructuri de transporturi, care să atragă investitorii în regiune şi care să genereze prosperitate pentru toţi locuitorii. Balan a mai precizat că toate Guvernele socialiste au ştiut tot timpul acest lucru, însă, în calculele lor electorale, Moldova nu avea dreptul la dezvoltare, pentru că numai aşa ar fi fost utilă în alegeri pentru PSD.

„Cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat în ultimii ani a fost înlăturarea PSD de la guvernare în toamna anului trecut. Nu vreau să-mi imaginez cum am fi traversat această criză sanitară fără precedent şi cum am fi făcut faţă efectelor economice negative cu un guvern PSD incompetent şi potrivnic intereselor noastre naţionale. În ceea ce priveşte investiţiile publice, ce să mai spunem? PSD nu a reuşit să construiască nimic nici măcar în perioadele favorabile pe care le-a traversat România”, a afirmat deputatul PNL de Suceava. Ioan Balan a declarat că actualul Guvern PNL, deși a fost sabotat constant şi din toate părţile de PSD, a reuşit să gestioneze ireproşabil criza sanitară, să susţină cu zeci de miliarde de lei mediul de afaceri, să protejeze milioane de locuri de muncă şi, mai mult decât atât, să pună pe picioare marile proiecte de investiţii.

„Nu pot să nu mă bucur pentru argeşeni sau sibieni, care, recent, au primit de la Comisia Europeană aproape 900 de milioane de euro pentru construirea Autostrăzii Piteşti-Sibiu, proiect blocat tot de PSD, care acum se construieşte. Cu toate acestea, le spun muntenilor că PNL scrie istorie şi în Moldova. Mai precis, Autostrada Moldovei, cea care ne va lega de Capitala ţării, intră în linie dreaptă şi, foarte curând, utilajele vor începe să lucreze. Loturile Siret-Suceava, de 41 de Km, şi Suceava-Paşcani, de 60 de Km sunt pregătite deja pentru licitaţie. De asemenea, PNL va face aceste investiţii din bani europeni nerambursabili şi nu aşa cum ar fi vrut PSD, din banii românilor, pe care, ulterior, să-i pună să mai plătească şi taxe de autostradă. Dacă adăugăm la aceasta şi centurile ocolitoare construite de PNL la Suceava, Rădăuţi sau Bacău, atunci avem toate motivele să ne aşteptăm la o creştere economică solidă şi de durată în toată Moldova”, a spus delutatul liberal sucevean. El consideră că PNL a demonstrat pe deplin la Suceava, cu un Consiliu Judeţean condus de Gheorghe Flutur, cu o primărie de municipiu condusă de Ion Lungu şi un Guvern PNL axat pe investiţii, că România se poate moderniza enorm în numai 4 ani şi poate recupera tot timpul pierdut sub guvernările toxice ale PSD.

Ioan Balan: „PNL scrie istorie în Moldova. Construirea Autostrăzii Siret-Suceava-Ploieşti intră în linie dreaptă ”, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava