Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a solicitat Ministerului Culturii promovarea atracțiilor culturale și istorice din Bucovina în cadrul evenimentelor externe susținute de acest minister. Într-o întrebare adresată ministrului culturii, Lucian Romașcanu, deputatul Ioan Balan i-a transmis acestuia că este incontestabil faptul că România dispune de o bogăție culturală imensă, în toate provinciile sale istorice, bogăție și diversitate culturală puțin cunoscută, atât la nivel național, dar, mai cu seamă, la nivel internațional. „De asemenea, este îmbucurător faptul că, pe lângă politicile publice de patrimonializare ale administrației publice centrale și locale, o serie de inițiative private contribuie la prezervarea identității naționale românești. De exemplu, la nivelul județului Suceava, prin eforturi deosebite ale unor localnici, s-au dezvoltat și menținut colecții etnografice de o valoare deosebită, dintre care enumăr: Colecţia Etnografică Bucovineană „Ioan Grămadă” din Câmpulung Moldovenesc sau Colecţia muzeală „Ileana şi Andronic Andronicescu” din localitatea Fundu Moldovei. Apreciez faptul că Ministerul culturii a inventariat toate aceste elemente de patrimoniu”, a spus Balan.

El a subliniat faptul că atracțiile culturale sunt, fără îndoială, la fel de importante ca alte atracții pe care le România, motiv pentru care o politică eficientă de promovare a bogăției și diversității culturale ar avea efecte sociale și economice pozitive în plan local și național. Deputatul PNL de Suceava a adăugat că în condițiile în care administrația județeană și locală din județul Suceava a depus eforturi considerabile pentru promovarea Bucovinei în plan intern și extern, în principal pentru relansarea activităților turistice, vrea să afle de la ministrul Romașcanu ce programe de promovare a bogăției și diversității culturale din România are în vedere să susțină în anul 2023, atât la nivel național, cât și internațional. De asemenea, Ioan Balan mai vrea să afle și ce buget va aloca Ministerul Culturii în anul 2023 activităților de promovare a atracțiilor culturale din România. „Ce modalități de promovare aveți în vedere să utilizați, în condițiile în care unele state membre ale Uniunii Europene apelează deja, de mulți ani, la promovarea cu ajutorul comunicării electronice (conturi pe rețele sociale, canale de youtube, platforme de prezentare etc). În același timp vă rog să precizați dacă, în cadrul evenimentelor externe susținute de Ministerul Culturii aveți în vedere să promovați atracțiile culturale și istorice din Bucovina”, i-a mai solicitat Ioan Balan ministrului culturii.

Ioan Balan solicită promovarea atracțiilor culturale și istorice din Bucovina în cadrul evenimentelor externe ale Ministerului Culturii, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava