MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava și vicepreședinte regional al PNL, Ioan Balan, i-a solicitat ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, să găsească soluții pentru compensarea creșterii prețului produselor energetice la nivelul administrațiilor publice locale.

Ioan Balan i-a transmis o întrebare ministrului Cseke Attila pe această temă în care arată că majorarea semnificativă a tarifelor la energia electrică, urmată și de cea pentru gazele naturale, generează efecte nedorite nu numai pentru consumatorii finali casnici/gospodării, ci și pentru întreprinzătorii români, dar și pentru autoritățile administrațiilor publice locale.

„Așa cum foarte bine cunoașteți, din bugetele administrațiilor publice locale sunt alocate anual/lunar cheltuieli consistente pentru energie în scopul asigurării iluminatului public stradal, pentru iluminatul și încălzirea unităților școlare, creșelor, unităților sanitare, centrelor de asistență socială, centrelor culturale etc. Majorările tarifelor din ultimele 3 luni, care au ajuns în cazul unor operatori și la peste 100%, vor determina reale dificultăți pentru autoritățile administrației publice locale ca să acopere contavaloarea tuturor acestor facturi, în termenele scadente”, a spus Ioan Balan. El a adăugat că în condițiile în care toate autoritățile statului român converg către concluzia potrivit căreia nivelul tarifelor din energie va continua să crească și luând în considerare faptul că pentru consumatorii casnici Guvernul României a promovat proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil și urmează să adopte măsuri compensatorii pentru familiile cu venituri reduse, vrea să afle dacă ministerul dezvoltării are în vedere să propună în ultima parte a anului 2021, pentru administrațiile publice locale care își acoperă cu mare dificultate cheltuielile curente, sume suplimentare pentru echilibrarea bugetelor locale, în vederea acoperirii cheltuielilor suplimentare prilejuite de majorarea tarifelor la energie.

„În condițiile în care fondurile europene nerambursabile disponibile prin PNRR și prin cadrul financiar multianual 2021-2027 prioritizează programele destinate creșterii eficienței energetice (iluminat public tip led, școli verzi, clădiri publice independente), vă rog să prezentați care vor fi axele de finanțare pe care le vor putea accesa administrațiile publice locale de mici dimensiuni din mediul rural și micile orașe?”, l-a întrebat Ioan Balan pe ministrul dezvoltării.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava