MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a solicitat găsirea de soluții pentru cooptarea medicilor și personalului medical auxiliar în centrele de vaccinare împotriva Covid-19. Într-o întrebare adresată ministrului sănătății, Vlad Voiculescu, deputatul Ioan Balan a ținut să aprecieze faptul că România se află în prezent în fruntea clasamentului statelor europene cu privire la numărul de cetățeni care au beneficiat deja de administrarea a cel puțin o doză de vaccin împotriva virusului Sars-Cov2. „Este, de asemenea, de dorit ca ritmul vaccinării populației să se intensifice, în scopul limitării efectelor negative asupra populației și stimulării reluării în integralitate a activităților economice. Cu toate acestea, în ciuda faptului că Guvernul României și unele autorități locale au făcut eforturi deosebite pentru organizarea unor centre/puncte special amenajate pentru vaccinare, una dintre problemele care împiedică constituirea acestora este legată de lipsa interesului cadrelor medicale de a se alătura acestui efort”, a spus Balan.

El a dat ca exemplu municipiul Suceava, precizând că în ciuda eforturilor făcute de autoritățile administrației publice locale de a amenaja corespunzător spațiile de vaccinare, numărul medicilor care și-au arătat disponibilitatea de a participa la campania de vaccinare într-un centru nou amenajat a fost de numai trei, în condițiile în care pentru operaționalizarea centrului erau necesari minimum 10 medici, 20 de asistenţi medicali şi 10 registratori. „Deși Guvernul a asigurat prin Ordonanţa de urgenţă nr.3 din 15 ianuarie 2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva Covid-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, tarife stimulative pentru participarea personalului medical în campania de vaccinare, se pare că acest instrument este insuficient”, a arătat deputatul PNL de Suceava.

În aceste condiții, Ioan Balan a precizat că pentru a se asigura succesul campaniei de vaccinare la nivelul întregii țări vrea să afle de la ministrul sănătății dacă există posibilitatea cooptării în aceste centre a medicilor de familie sau a medicilor rezidenți. „Având în vedere faptul că deficitul de personal pentru campania de vaccinare se înregistrează cu precădere în regiunile mai puțin dezvoltate ale țării, unde numărul de medici este semnificativ mai mic, vă rog să precizați dacă nu ar fi oportună cooptarea în centrele de vaccinare a medicilor de familie, a medicilor rezidenți sau, prin detașare, a unor medici din spitalele militare. De asemenea, vă rog să precizați ce alte măsuri aveți în vedere să implementați astfel încât distribuția teritorială a vaccinării să fie relativ uniformă – procentul de persoane vaccinate la 1.000 de locuitori să fie relativ același la nivelul fiecărui județ. Vă rog să precizați și dacă distribuția dozelor de vaccin la nivel național respectă acest principiu”, i-a solicitat Ioan Balan ministrului sănătății.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava