MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, anunță că prin eforturile diplomatice ale Președintelui României, Guvernului Orban și al europarlamentarilor PNL, România va beneficia de aproximativ 33 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, pentru relansarea și dezvoltarea economiei și pentru susținerea investițiilor, finanțare din care mai mult de două treimi sunt bani nerambursabili.

”Sprijinul constant pe care România l-a primit de la Uniunea Europeană de când este membru cu drepturi depline ne-a ajutat enorm să evităm derapajele de la democrație și stat de drept pe care le-au încercat guvernele anterioare și ne-au sprijinit financiar să susținem cea mai mare parte a investițiilor publice. Mai mult de jumătate dintre investițiile care se realizează astăzi în țara noastră sunt făcute cu bani europeni pe care nu-i mai dăm înapoi. De asemenea, pe perioada cea mai grea a crizei sanitare de anul acesta, Uniunea Europeană ne-a acoperit aproape toate cheltuielile făcute în domeniul medical în lupta cu virusul asiatic și ne-a finanțat toată măsurile luate de Guvern în sprijinul angajaților care și-au pierdut locul de muncă sau pentru întreprinderile aflate în dificultate”, a  spus Bălan.

El consideră că ”nu ar trebui să uităm niciun moment modul în care PSD a încercat în ultimii ani să ne rupă de Uniunea Europeană, atât prin acțiunile lor primejdioase din România, cât și prin sfidările directe din Parlamentul European sau de la nivelul celorlalte instituții europene”. ”Este bine că România nu a deraiat sub presiunile distructive ale PSD, iar acum, cu un Guvern PNL, vedem cu ochii noștri care sunt beneficiile uriașe ale apartenenței la UE. Numai în primele 5 luni ale acestui an câteva miliarde de euro au venit de la UE și au umplut golurile lăsate de PSD în buget. Cum ne-am fi descurcat fără acest ajutor, nimeni nu poate să spună! Recent, România a înregistrat un succes uriaș, obținând, prin efortul comun al Președintelui României, al Guvernului PNL și al europarlamentarilor liberali, finanțări suplimentare aferente celor din fondurile structurale, de peste 33 de miliarde de euro, din care peste 21 de miliarde sunt fonduri nerambursabile. Oamenii trebuie să știe că Uniunea Europeană nu aruncă cu banii pe fereastră, ci îi alocă statelor în funcție de credibilitatea pe care o au guvernele și în baza unor programe solide, a unor proiecte fezabile sau a unor strategii bine puse la punct. Unul dintre criteriile de acordare a acestor bani este garantarea funcționării statului de drept. Credeți că dacă România mai era guvernată de PSD aveam vreo șansă să obținem vreun euro? Așadar, România trebuie să se concentreze în perioada următoare ca să cheltuiască eficient acești bani în modernizarea celor mai importante sectoare de activitate: educație, sănătate, infrastructură de transporturi și turism, adică exact acolo unde avem cea mai mare nevoie. Banii obținuți de la Uniunea Europeană sunt foarte mulți, un adevărat Plan Marshall pentru România și dacă vom ști să-i cheltuim cu înțelepciune, atunci vom avea parte și de consolidare economică și de îmbunătățirea veniturilor populației și de prosperitate reală”, a încheiat parlamentarul liberal.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava