Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat că după ce au văzut că nu le merge să se folosească de PSD pentru a rămâne la guvernare în condițiile lor, cei de la USRPLUS recurg la o nouă escrocherie. Ioan Stan a precizat că USRPLUS își retrag miniștrii, simulând că ies de la guvernare, dar îi păstrează în funcțiile bănoase și de putere pe secretarii de stat, șefii de instituții, prefecții, directorii de deconcentrate etc. „Altfel spus,  aplică rețeta care i-a consacrat. Practic încearcă să-i prostească pe oameni în față, una zicând și alta făcând. Dacă PNL-iștii, în frunte cu premierul Cîțu, acceptă asta, înseamnă că tot acest balamuc politic nu e nimic altceva decât un blat ordinar pentru putere și pentru banii publici. În acest context, singura soluție reală, corectă, este cea susținută de PSD, anume: alegerile anticipate”, a precizat Ioan Stan.

El a adăugat că o dovadă că cei de la USR una zic și alta fac o reprezintă tocmai lipsa de realizări a ministerelor pe care aceștia le-au condus. Stan a precizat că România are 0 km de autostrăzi,  0,2% fonduri UE absorbite, 0% fonduri din PNRR, ultimul loc în UE la sprijinirea IMM-urilor și a economiei, eșec pe linie în reformarea sistemului de sănătate și la vaccinare, nimic notabil în justiție. „Doar circ și scandal, acestea sunt singurele realizări notabile ale celor de la USRPLUS. De altfel, românii nu trebuie să uite că nici acum, după 6 luni de la termenul inițial, PNRR-ul României nu e adoptat la Bruxelles, iar absorbția fondurilor europene e dezastroasă, existând încă 14 miliarde de euro neconsumate, din exercițiul financiar 2014-2020. În Sănătate, pandemia a scăpat demult de sub control, vaccinarea e un dezastru iar România se află pe penultimul loc în Europa în privința procentului de persoane vaccinate. La justiție, nu s-a îndeplinit niciun angajament, nici desființarea SIIJ, nici modificarea legilor Justiției. În economie, mediul de afaceri a fost mințit, amăgit cu măsuri de sprijin niciodată aplicate”, a precizat președintele PSD Suceava.

El a explicat că măsura 2 a fost anulată, măsura 3 este subfinanțată, iar HORECA n-a primit nici acum banii promiși, în timp ce activitatea de susținere a exporturilor a fost subminată. „Ca să nu mai discutăm  despre „realizările” de la Transporturi, fiind notorii catastrofele feroviare, insolența și incompetența directorilor de companii de genul dlui Vizante, de la CFR Călători – puși de ministrul Drulă, precum și alte decizii. Ce putem zice… politica „cu ranga” nu ține loc de realizări, oricât ar vrea cei de la USRPLUS”, a încheiat Ioan Stan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava