MOPAN Suceava

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, senatorul Ioan Stan, a criticat dur într-o declaraţie politică susţinută în Plenul Camerei Superioare a Parlamentului recentul raport MCV al Comisiei Europene împotriva României concluzionând că prelungirea funcționării MCV „constituie o încălcare flagrantă a supremației legii, a statului de drept, atât la nivelul României cât și al UE”. Prezentăm integral textul declaraţiei politice:

„Știu că vreme de o săptămână și, cu siguranță, încă mult timp de acum înainte, voci dintre cele mai avizate au comentat și vor comenta conținutul emanației de sinistră amintire căruia îi ofer și eu, încă o dată, locul pe care, cu adevărat, îl merită. Îi zice, stimați colegi, mecanism de cooperare și verificare. Curat mecanism cum ar spune cel mai contemporan dintre clasicii dramaturgiei românești. Zisul MCV a fost instituit ca o anexă a clauzei de salvgardare inclusă în Tratatul de aderare a României la UE la data de 13 decembrie 2006, în ideea de a oferi eficiență acelei clauze și totodată de a evita activarea acesteia. Atunci, prin decizie, au fost stabilite obiectivele pe care Comisia le va monitoriza prin MCV și pe care România, treptat, progresiv, trebuia să le atingă. Prin aceeași decizie se stabileau un număr de 4 recomandări de luat în considerație. Las la o parte că vorbim de recomandări și nu de altceva. Dar pe măsură ce România se apropia de îndeplinirea lor se tot înmulțeau ajungând la 12 și astăzi la 20. Poate n-ar fi rău ca specialiștii să evalueze dacă obiectivele de monitorizate prin MCV, pe care astăzi Comisia le urmărește, se mai află în limitele deciziei care le-a instituit. Până atunci să precizăm că, de fapt, clauza a expirat pe 1 ianuarie 2010. Să ne înțelegem! Clauza a expirat cu toate ale sale. Din acel moment MCV nu mai are nici o bază legală în dreptul UE.

„Perpetuarea stării existente ar permite în continuare imixtiunea politicului Made in Bruxelles în atribuțiile conferite legiuitorului român de însăși Constituția României”

Comisia Europeană nu mai are nici un temei legal pentru a exercita atribuțiile implicate de funcționarea MCV. Pentru că, potrivit Tratatului de la Lisabona, Comisia are numai competențele atribuite ei prin tratatele convenite de toate statele membre, conform principiului atribuțiunii. Dar, doamnelor și domnilor, nu mai există nici un tratat care să îi atribuie Comisiei rolul de a gestiona vreun MCV. În consecință, prelungirea funcționării MCV constituie o încălcare flagrantă a supremației legii, a statului de drept, atât la nivelul României cât și al UE. Cred cu toată puterea că această situație ar trebui clarificată odată pentru totdeauna de specialiștii în domeniu. Perpetuarea stării existente ar permite în continuare imixtiunea politicului Made in Bruxelles în atribuțiile conferite legiuitorului român de însăși Constituția României. Ar permite cozilor de topor continuarea practicilor de dezinformare tendențioasă și răuvoitoare sub mizerul interes politic al persoanelor corupte de putere și care vor ca România să se afle sub un deplin control politic și economic. Aceste intenții sunt vădite de întreg conținutul MCV pe 2018. Dar, în mod irațional, ilogic și mai ales ilegal de capitolul referitor la legile justiției. Departe de mine intenția de a rescrie regula celor trei ”I”.

„Să mobilizăm marii specialiști pe care România îi are, din fericire, într-o fermă acțiune conjugată de demascare a incorectitudinii și ilegalităților cuprinse în dictatul MCV de ultimă oră. Altfel s-ar putea ca la anul, pe vremea asta, să fim obligați a comemora un an de la transformarea României în protectorat sau chiar colonie de sorginte bruxelleză”

Dar așa-zisele ”recomandări” ce privesc acest subiect frizează nu numai ridicolul dar încearcă să oblige la încălcarea Legilor noastre aflate în vigoare în virtutea drepturilor unui legiuitor legitim ales de poporul român. Căci, stimați colegi, dacă mai păstrați cumva ideea că sunteți parte a ceea ce se constituie în singurul organism cu putere de legiferare din România vine Raportul MCV să vă dea peste mână și să vă dicteze cum să se facă legile în România. Și zice, într-o impertinență fără margini, să se suspende imediat punerea în aplicare a legilor justiției și a ordonanțelor de urgență ulterioare. Și mai zice, ca să nu existe nici o îndoială asupra cum ar trebui să fie legile noastre ca să le placă, mai zice deci să le revizuim ținând cont pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, cât și de cele formulate de Comisia de la Veneția și de Grupul de state împotriva corupției al Consiliului Europei – GRECO. Nimic despre ceea ce impun realitățile românești. Nimic despre ceea ce Curtea Constituțională a decis că este constituțional și poate fi implementat. Nimic despre abuzurile săvârșite la adăpostul presupusei lupte împotriva corupției. Toate acestea și multe altele asemenea nu au nici o relevanță la urechea Bruxellului obișnuită cu otrava minciunilor acelor antiromâni aciuați sub poalele intereselor personale sau de grup, aflați în solda unor personaje recunoscute internațional ca manipulatoare veroase.
Să nu trecem ușor peste astfel de brutale imixtiuni în viața legislativă românească, doamnelor și domnilor. Să mobilizăm marii specialiști pe care România îi are, din fericire, într-o fermă acțiune conjugată de demascare a incorectitudinii și ilegalităților cuprinse în dictatul MCV de ultimă oră. Altfel s-ar putea ca la anul, pe vremea asta, să fim obligați a comemora un an de la transformarea României în protectorat sau chiar colonie de sorginte bruxelleză.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava