MOPAN Suceava

Liderul Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, a făcut un apel la cetăţeni să aibă încredere în angajamentul social democraţilor de respectare a programului de guvernare. „La începutul lunii trecute încercam, într-un demers asemănător cu cel de azi, să transmit cetățenilor un apel la încredere în angajamentul nostru, al PSD, de respectare a programului de guvernare.
Știu că trebuie să crezi cu tărie în ceea ce afirmi pentru a putea convinge și pe alții. Personal, nici n-aș îndrăzni să mă adresez altfel celor cărora doresc să le inspir certitudinea că ne respectăm promisiunile. Cu atât mai mulțumit revin asupra celor afirmate atunci, atâta vreme cât realitatea vine să-mi confirme spusele”, a spus Ioan Stan într-o declarație politică susținută în Senatul României.
Liderul PSD Suceava a arătat că Mărțișorul a adus dovada preocupării actualei guvernări pentru creșterea nivelului de salarizare al personalului angajat în sistemul de sănătate, din sistemul de stat. Ioan Stan a precizat că începând cu 1 martie 2018, absolut toți medicii și personalul mediu sanitar, au trecut direct pe grila de salarizare 2022, prevăzută de Legea nr.153/2017. El a explicat că la salariile aferente acestei grile se adaugă vechimea și celelalte sporuri, de care beneficiază fiecare salariat din domeniu. „Este o măsură menită să asigure un nivel de salarizare asemănător celor din Uniunea Europeană în ideea opririi exodului medicilor și cadrelor sanitare cu pregătire medie, în afara granițelor țării. Aceasta pentru că noi chiar am tratat acest aspect, al plecării medicilor, ca pe o problemă națională și ne-am respectat promisiunile în această direcție”, a declarat senatorul Ioan Stan, care a adăugat că „este de apreciat credibilitatea demersurilor noastre câtă vreme numai pe promisiunea că vom crește salariile, în anul 2017, exodul medicilor români s-a diminuat cu 40%. Dar, pentru că trebuie să admitem că în societatea românească există  persoane ce suferă fară șansă de vindecare de maladia negației în scopul de a încerca mistificarea cetățeanului elector, consider necesar să precizez că salariul unui medic primar  a crescut de la 4.510 lei în decembrie 2016 și decembrie 2017 la 5.638 lei, în ianuarie 2018, și la 12.500 lei la 1 martie 2018”.

Stan arată că şi salariile în domeniul educaţiei au crescut de la 1 martie 2018
Ioan Stan a mai afirmat că un medic specialist, care a avut la 1 decembrie 2017, un salariu de 3.544 lei, în  ianuarie 2018 a primit 5.638 lei, și are 9.900 de lei de la 1 martie 2018. De asemenea, el a mai spus că un asistent medical principal, cu studii superioare, va primi începând cu 1 martie un salariu de bază de 4.345 lei față de 3.450 lei în ianuarie. „Și aș putea continua, așa cum am mai spus, pentru toate categoriile de personal angajat în sistemul sanitar de stat. Știu că numai cei care au urechi de auzit vor auzi și sunt împăcat cu aceasta pentru că, de fapt, lor m-am adresat. Aș dori să mă refer în continuare la un alt sistem de stat aflat în vizorul negativiștilor, și anume la sistemul de învățământ. Atât de mult și de des s-a făcut vorbire despre salariile  cu care erau retribuiți angajații din acest sistem, încât un privitor neavizat al problemei ar fi putut crede că este un sector de activitate mai mult decât neglijat de guvernare. Nu îndrăznesc să sper că voi schimba punctul de vedere al acerbilor noștri critici și, ca să fiu foarte sincer, nici nu-mi mai bat capul cu această înțepenită poziție. Nu lor mă adresez, ci oamenilor de bună credință cărora le mai cer, încă o dată să aibă încredere că ne vom respecta programul de guvernare și angajamentele asumate”, a declarat Ioan Stan.
Senatorul PSD de Suceava a subliniat faptul că îi face plăcere să anunțe că în conformitate cu acest program, începând cu același 1 martie, pentru un profesor cu studii superioare gradul I gradația 5, salariul de bază va ajunge la 5.922 lei (de la 4.935 lei în ianuarie), iar pentru un debutant până la 3.680 lei (de la 3.581 lei în ianuarie), în timp ce pentru un învățător/educator cu gradul I se va ajunge la un salariu de bază de până la 4.736 lei (de la 3.946 lei în ianuarie). Ioan Stant a precizat că și în domeniul universitar un profesor poate ajunge la un salariu de bază de 11.103 lei de la 9.252 lei în ianuarie, iar un conferențiar la 7.611 lei de la 6.342 lei în ianuarie. „Pot continua la fel pentru că toate categoriile de cadre didactice din acest sistem vor beneficia de creșteri salariale în conformitate cu prevederile Legii nr.153/2017 și cu angajamentele asumate  în programul de guvernare. De asemenea, nu pot să nu mă refer la faptul că se lucrează la legiferarea dreptului cetățenilor de a opta pentru pilonul I sau II de pensii, că sunt în analiză la ministerele implicate variante  ale noii legi a pensiilor pentru determinarea valorilor de impact, că se fac determinări valorice  postrecalculare pentru diverse categorii de pensii, toate sub declarația fermă a Ministerului Muncii că nu vom avea de a face cu micșorări de pensii. Spun micșorări pentru că, încă nu pot folosi sintagma <tăieri de pensii> fără să mă cutremur și fără să mă rog, așa cum m-au învățat înaintașii mei din Onicenii Sucevei : <ferească Dumnezeu pe toată lumea!> Și nu trebuie să uităm un alt aspect foarte important ce caracterizează modul de elaborare, dezbatere și promovare a legilor în actuala guvernare. Și anume, am admis ca principiu conducător că toate textele de lege sunt perfectibile. Acest deziderat a determinat punerea în dezbatere publică a fiecărei legi înainte de supunerea ei la vot, în Parlament. Din acest motiv, s-au studiat diverse scenarii de aplicare și, mai ales, rezultatele acestor scenarii”, a mai afirmat Ioan Stan. Senatorul PSD de Suceava a declarat că tot pentru acest motiv, se solicită informații de la alte ministere, decât cel care elaborează textul unei legi, și se fac tot felul de determinări de impact. „Din această cauză, manifestăm atâta deschidere pentru eventuale amendamente, păreri, propuneri pe parcursul definitivării textului de lege. Acesta este motivul pentru care societatea civilă, organizațiile sindicale și oricine altcineva dorește, poate lua parte activ, prin discuții și negocieri, la stabilirea formulei adoptate în final”, a spus Stan.
El a arătat că în acest mod PSD va respecta și de acum încolo programul de guvernare, „iar pe negativiști îi vom privi cu compasiune pentru disperarea lor”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava